AcasăȘtiriPreședintele Parlamentului s-a întâlnit cu tinerii care fac stagii de practică în...

Președintele Parlamentului s-a întâlnit cu tinerii care fac stagii de practică în serviciul public.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu cei peste 100 de tineri care fac stagiul de practică în instituțiile statutului. Este vorba despre studenți care pun în practică cunoștințele acumulate la facultate și activează, în perioada iunie – noiembrie, în Secretariatul Parlamentului, Cancelaria de Stat, Administrația Prezidențială, precum și în Ministere și alte instituții publice.

Aproximativ jumătate din numărul total de beneficiari ai ediției a IV-a a Programului sunt tineri care își fac studiile peste hotare, dar au ales să facă practica în instituțiile din Republica Moldova

„Mă bucur să văd o diversitate atât de mare de instituții la care ați ales să faceți practica. Noi ne gândim cum să facem acest Program cât mai sustenabil, ca să se plieze pe perioada de practică sau de vacanțe. Ne dorim să fie cât mai atractiv pentru tineri”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Discuțiile purtate de șeful legislativului cu stagiarii au vizat activitatea instituțiilor în care tinerii activează, precum și aspectele care ar trebui îmbunătățite. De asemenea, tinerii au adresat întrebări referitoare la subiecte de actualitate și experiența personală a președintelui Parlamentului.

„Folosiți această oportunitate, chiar dacă, în viitor, veți activa ori în sectorul public, ori în sectorul privat. Este util să știi cum funcționează lucrurile din interior. De asemenea, vă îndemn să împărtășiți experiența și cu alți colegi, pentru că ne dorim să extindem acest Program”, a adăugat șeful legislativului.

Amintim că Legea cu privire la stagiile plătite în serviciul public a fost adoptată de Parlament în anul 2023 și are drept scop crearea condițiilor pentru ca studenții și absolvenții instituțiilor de învățământ să poată acumula experiență profesională, precum și facilitarea procesului de angajare a acestora. De la lansarea Programului, 268 de tineri și-au făcut stagiul de practică într-o instituție publică, iar unii dintre ei au fost angajați.

Programul de stagii plătite în serviciul public este dedicat tinerilor cu vârsta între 18 și 29 de ani, studenți sau absolvenți. Recent, Parlamentul a adoptat o inițiativă legislativă care prevede majorarea burselor stagiarilor până la 3.500 de lei pe lună. De asemenea, au crescut și indemnizațiile pe care le primesc mentorii stagiarilor.

Surse: multimedia.parlament.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

10,516FaniÎmi place
521CititoriConectați-vă
1,799CititoriConectați-vă
5,280AbonațiAbonați-vă

ARTICOLE RECENTE

Violeta Sîrbu – Cele 4 anotimpuri ale femeii

În acest interviu, discutăm despre fazele ciclului menstrual și despre modul în care femeile pot avea grijă de sănătatea lor folosind metode naturiste. Abordăm deschis nevoile reale ale corpului feminin și importanța înțelegerii acestor...

Doina Chisnicean – Educația financiară din copilărie

În acest interviu, explorăm cartea „Aventurile Doiniței în lumea banilor” și discutăm despre cât de importantă este educația financiară încă din copilărie. Vorbim despre cum pot copiii să dezvolte o relație sănătoasă cu banii,...

Neli Țurcanu- Concursul “Lumea in viziunea copiilor”

În cadrul acestui interviu, aflați cum copiii, elevii - pot participa la 🎨 𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚𝐧 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐞 𝐏𝐥𝐚𝐬𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐬̦𝐢 𝐀𝐫𝐭𝐞 𝐃𝐞𝐜𝐨𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯-𝐀𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 „𝐋𝐮𝐦𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫” – 𝐄𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐚 𝐗𝐈𝐗-𝐚 🌳✨ 𝐆𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢𝐜 𝟐𝟎𝟐𝟔: „𝐅𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚 – 𝐫𝐚̆𝐝𝐚̆𝐜𝐢𝐧𝐢...

ALTE ARTICOLE

Şcoala fericirii

Chestiunea educaţiei generează discuţii aprinse şi numeroase controverse. Dialogul cu prof. Steve Dickman, directorul unui liceu privat din Savannah, Tennessee, prezintă un model de educaţie probat de-a lungul timpului. Obiectivul nu stă numai în...

Pentru o bătrâneţe care merită trăită

„Viaţa pare scurtă.” O replică banală, dar nu și în gura cuiva care își sărbătorește cea de-a 117-a aniversare și care a străbătut la pas poteci mai lungi sau mai scurte din 3 secole diferite. Misao Okawa...

Este credinţa rezonabilă?

Știinţa și credinţa, ca instrumente importante în demersul cunoașterii, sunt percepute adesea într-o relaţie tensionată, din pricina cosmoviziunilor fundamental diferite care le caracterizează. Implicaţiile asupra marilor întrebări ale vieţii sunt evidente și suficiente în...