Despre noi
Radio Vocea Speranţei a fost creat din dorinţa de a le oferi ascultătorilor o alternativă la ceea ce deja oferă mass-media moldovenească. Practic ne dorim să prezentăm informaţia într-o formă obiectivă, pozitivă, accesibilă şi uşor de asimilat de către publicul larg şi în acelaşi timp să ne aliniem exigenţelor lui din punct de vedere jurnalistic.
Radio Vocea Speranţei este un post cu format generalist, având o producţie proprie axată în principal pe programe informative şi educaţional-culturale care contribuie la crearea unei oferte editoriale cât mai consistente şi atrăgătoare pentru publicul local.
Radio Vocea Speranţei depune eforturi continue pentru o redimensionare şi diversificare a ofertei sale editoriale, cu scopul de a obţine o poziţionare cât mai bună pe piaţa media existentă în Republica Moldova.
Scopul emisiunilor noastre este să convingă publicul că anume educaţia, caracterul, stilul de viaţă, morala şi spiritualitatea reprezintă pietre unghiulare în fundamentul existenţei umane. Această convingere este deocamdată străină mentalităţii moldovenilor, chiar dacă în mod formal ea este prezentă. Obiectivul emisiunilor este să schimbe această mentalitate, lucru cel mai greu de realizat în lumea noastră.
Promovând concepte precum educaţie, sănătate, familie, spiritualitate, noi încercăm să abordăm şi să analizăm holisitic evenimentele cotidiene şi viaţa socială a ascultătorilor noştri, oferindu-le, prin intermediul experţilor şi specialiştilor, direcţii şi soluţii pentru relaţii sociale durabile şi pentru o spiritualitate profundă.
Radio Vocea Speranţei oferă zilnic emisiuni informative, educativ-culturale, sociale, medicale, răspunsuri practice la probleme, dezbateri pe diverse teme. Dialogul deschis al emisiunilor interactive permite oamenilor să se cunoască, să constate cât de variate sunt nevoile omului şi cum pot fi ele împlinite cel mai eficient şi fără repercusiuni negative asupra personalităţii umane în parte şi asupra societăţii în ansamblu.
În cadrul emisiunilor, redactorii noştri îşi propun să depisteze reperele care pot face viaţa mai frumoasă şi sănătatea mai durabilă. Abordează subiecte şi evenimente recente din viaţa politică, economică, medicală, socială şi cultural-religioasă care contrastează nu numai prin tematică, ci şi ca direcţie de analiză şi asumare. Programele pun în discuţie o problematică diversă, din multe domenii ale gândirii şi vieţii reale, încurajând libertatea de opinie.
Echipa Radio Vocea Speranţei activează şi va activa mereu în vederea atingerii obiectivelor şi îndeplinirii vocaţiei de a face publicul să descopere adevăratele repere şi valori care aduc succes, fericire, sănătate şi împlinire.
ECHIPA NOASTRĂ
