AcasăȘtiriGrație Republicii Cehe, in Moldova se vor oferi granturi pentru antreprenoriat social...

Grație Republicii Cehe, in Moldova se vor oferi granturi pentru antreprenoriat social familiilor cu copii cu autism

Autismul este o tulburare  caracterizată prin diferite simptome, cum ar fi abilități sociale slabe, lacune în vorbire și comunicare non-verbală, precum și comportamente repetitive/stereotipe/rigide. Persoanele care cu această tulburare se confruntă zilnic cu numeroase greutăți, cum ar fi excluziunea socială și traume emoționale și sunt adesea considerate „neadecvate” pentru angajare. De fapt, conform ONU, 80% dintre adulții cu autism nu sunt angajați. La nivel european, mai puțin de 10% dintre persoanele cu tulburare din spectrul autist (TSA) sunt angajați.

Cu toate acestea, persoanele cu autism pot fi membri activi și productivi ai societății, atâta timp cât li se oferă sprijinul adecvat, înțelegerea și oportunitățile de care ar putea avea nevoie. Dar în pofida diverselor evenimente, dezbateri și campanii pentru care promovează respectul pentru drepturile persoanelor cu autism și egalitatea de șanse în mediul de lucru,  doar 12% dintre adulții cu autism care au nevoie de sprijin pentru angajare îl primesc de fapt. În ciuda acestor cifre nefavorabile, multe idei excelente de antreprenoriat social au fost implementate pentru a face piața muncii un loc mai primitor pentru persoanele cu autism.

Ce este antreprenoriatul social ?

Antreprenoriatul social reprezintă o formă de antreprenoriat care își propune să rezolve probleme sociale și să aducă schimbări pozitive în societate. Acest concept combină obiectivele de afaceri cu dorința de a aduce impact social și de a aborda problemele și provocările cu care se confruntă comunitățile vulnerabile sau diverse grupuri de oameni.

Caracteristicile cheie ale antreprenoriatului social includ:

  1. Scop social: Scopul principal al unui antreprenor social este de a aborda o problemă sau o nevoie socială. Ei caută să creeze soluții inovatoare care să îmbunătățească viața oamenilor și să aducă un impact pozitiv în comunități.
  2. Inovare: Antreprenorii sociali își propun să găsească noi modalități de a aborda problemele sociale și să dezvolte soluții inovatoare, care pot fi aplicate pe scară largă și pot aduce schimbări durabile.
  3. Sustenabilitate financiară: Deși obiectivul principal este să aducă beneficii sociale, antreprenorii sociali caută și să își asigure viabilitatea financiară. În acest fel, pot continua să-și susțină activitățile pe termen lung și să își extindă impactul social.
  4. Măsurarea impactului social: Antreprenorii sociali sunt interesați să evalueze și să măsoare rezultatele și impactul social al activităților lor. Astfel, pot monitoriza eficiența soluțiilor lor și pot face ajustări pentru a aduce o schimbare cât mai pozitivă în comunități.
  5. Colaborare și implicare comunitară: Antreprenorii sociali caută să colaboreze cu diverse părți interesate, inclusiv guvernul, organizații neguvernamentale și comunități locale, pentru a-și spori eficacitatea și să își adapteze soluțiile la nevoile reale ale oamenilor.

Exemple de antreprenoriat social pentru tineri cu autism pot include proiecte care implică dezvoltarea de produse sau servicii care să îmbunătățească viața tinerilor cu TSA, facilitarea accesului la educație și formare profesională, crearea de locuri de muncă adaptate nevoilor lor sau organizarea de evenimente și campanii de sensibilizare în comunitate.

Antreprenoriatul social este o oportunitate valoroasă pentru tineri cu autism de a valorifica abilitățile acestor tineri și de a contribui la crearea unei societăți mai incluzive și mai bine adaptate la diversitatea umană.

Exemple de întreprinderi sociale pentru tineri cu autism de peste hotare

  • Auticon

Auticon este o companie fondată în 2011 la Berlin. Viziunea sa este de a oferi șanse egale de angajare pentru persoanele cu autism, angajându-le direct ca consultanți în tehnologia informației și comunicațiilor. Compania are de fapt ca misiune de a „schimba percepția asupra autismului prin oferirea de excelență”. Pentru a face acest lucru, Auticon a angajat coach și asistenți, care sunt responsabili pentru a interveni în situații dificile. De exemplu, ei încurajează personalul să-și ia frecvent timp liber sau îi asistă la prioritizarea sarcinilor.

Auticon este un exemplu excelent de a demonstra că persoanele cu autism pot fi eficienți și productivi atâta timp cât se află într-un mediu în care pot prospera. De la înființare, are acum birouri în întreaga lume (Marea Britanie, Franța, Elveția, Italia, SUA și Canada) și are peste 190 de angajați cu autism.

  • Popcorn for the people

Este o întreprindere socială fondată  în 2014 de Samuel Bier, persoană cu autism, și de părinții lui.

” Când am fondat această organizație în 2014, nu aveam nicio experiență de lucru în afară de a împinge cărucioarele de cumpărături la un magazin alimentar. Nicio companie nu a fost deschisă să-mi ofere o oportunitate de angajare. Părinții mei și cu mine ne-am reunit pentru a crea oportunități nu doar pentru mine, ci și pentru alții care se luptă cu aceleași probleme. ”

Viziunea Popcorn for the people este de a crea o lume în care orice adult interesat să lucreze să-și găsească o carieră care îi place; câștiga salarii echitabile, competitive; și să-și maximizeze independența.

  • Rising Tide U

A început de la o spalatorie pentru mașini, și s-a transformat cu timpul într-o organizație de consultanță care ajută pe proprietarii de afaceri mici să înțeleagă beneficiile angajării pe cineva cu autism prin oferirea de ateliere vocaționale și e-learning.

Situația din Republica Moldova

Datele Biroului Național de Statistică din Republica Moldova deasemenea arată o prezență extrem de redusă pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități. Datele din 2021 arată că 13% din persoanele cu dizabilități se regăsesc pe piața muncii, în raport cu 40% din populația generală.

În mare parte persoanele cu dizabilități se regăsesc în domeniul agricol ( 40%), acesta fiind un domeniu care solicită un nivel mai redus de calificare. Datele statistice arată că persoanele cu dizabilități au acces limitat și la educație, 10% dețin studii superioare. Această situația îi împiedică să acceseze locuri de muncă în domenii cu o productivitate înaltă.

Despre persoane cu autism angajate în câmpul muncii sau șomere, nu există date statistice. În Republica Moldova, conform site-ului antreprenoriatsocial.md, activează 23 de întreprinderi sociale.

Dna Aliona Dumitraș, directoarea executivă a AO SOS Autism ne spune:

”În cadrul proiectului „Ajutor pentru copiii cu tulburare de spectru autist (TSA) și alte tulburări genetice din Moldova, II” finanțat prin Programul Ceh de Cooperare pentru Dezvoltare și implementat de ADRA Republica Cehă în parteneriat cu SOS Autism, ne-am propus să susținem 2 familii din punct de vedere al capacității de înființare a unei întreprinderi sociale. În acest scop vor fi selectate 2 familii care au un minor cu TSA, pe care le vom ajuta la înființarea unei mici întreprinderi familiale, sociale în care își vor putea include urmașii. Cu acest program pilot, tinerii cu TSA vor avea ocazia să se integreze în societatea „normală” contribuind în același timp cu activitățile lor la finanțele familiei. În același timp, vor învăța să-și câștige existența în mod independent și, cel mai important, se vor simți utili pentru familia lor și societate.

Ambele familii vor urma pregătire atât teoretică, cât și practică pentru un total de 5 zile per familie”.

În luna august a anului curent a fost lansat pe rețelele de socializare (inclusiv pe pagina de FB a AO SOS Autism) un chestionar, unde familiile doritoare să participe la acest program se pot înregistra. Până la moment s-au înregistrat 10 familii. În luna septembrie va fi lansat următorul chestionar și  se vor putea înregistra mai multe familii. Suma grantului este de 6000 euro per familie.

Chiar dacă autismul rămâne un tabu și pentru unii, o barieră, antreprenoriatul social își propune să schimbe percepția pe care societatea tinde să o aibă, dând voce persoanelor cu autism, familiilor sau îngrijitorilor acestora. Având în vedere că luna octombrie este Luna națională de conștientizare a angajării persoanelor cu dizabilități, le rugăm tuturor să o ia ca pe o oportunitate de a analiza mai atent întreprinderile sociale care împărtășesc acest obiectiv sau de a lua măsuri pentru a vă transforma locul de muncă într-unul mai incluziv. La urma urmei, „anormalul” este cel mai frumos și mai special lucru din lume.

Acest material este realizat în cadrul proiectului „Ajutor pentru copiii cu tulburare de spectru autist (TSA) și alte tulburări genetice din Moldova, II” cu suportul financiar Programul Ceh de Cooperare pentru Dezvoltare și implementat de ADRA Republica Cehă în parteneriat cu SOS Autism.

Autor : Olga Guzun, directoarea Centrului Social SOS AUTISM

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

5,324FaniÎmi place
328CititoriConectați-vă
48CititoriConectați-vă
3,740AbonațiAbonați-vă

ARTICOLE RECENTE

“Noi suntem un popor, care știm să topim inimile” – Victoria Antoci, patiseră în Italia, Parma

Vă invităm să audiați acest interviu cu moldoveanca noastră, Victoria, care din 2017 este stabilită în Italia. Acolo își dezvoltă pasiunea pentru gătit, inspiră zeci de copii prin lecții culinare oferite în cadrul unui...

ÎnSine – Educație prin artă | Matinal

ÎnSine este prima și singura companie din Moldova specializată în educație prin teatru, dedicată atât copiilor, cât și adulților care doresc să se descopere pe sine și să înțeleagă mai profund lumea din jur....

Vica Diavor – Eu sunt responsabil de deșeurile ce le produc | Matinal

În acest interviu am discutat despre ceea cum a apărut ideea de a crea proiectul „Fără Deșeuri” și care a fost motivația principală din spatele inițiativei la fel aflați ce obiceiuri putem adopta pentru...

ALTE ARTICOLE

Să ne ferim de contrafaceri!

„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” (Geneza 1:1). Dar nu S-a oprit aici. El a creat oamenii – „adică un bărbat și o femeie, un el și ea” –, făcând din căsătorie...

Credinţa care rezistă și în cuptorul de foc

Împăratul Nebucadneţar a fost prins în menghina iluziilor de grandoare, care aveau să-l bântuie toată viaţa. Prin visul neobișnuit pe care l-a avut, Dumnezeu i-a dezvăluit că el și imperiul Babilonului erau doar capul...

Cum pot să-L cunosc pe Dumnezeu așa cum este El, și nu așa cum mi-L imaginez eu?

Cunoașterea lui Dumnezeu este o aspiraţie inerentă fiinţei raţionale ce Îi recunoaște existenţa. El este Alfa și Omega, Cel fără de moarte și care există pururea, Cel atotputernic și atoatecunoscător, Făcătorul care exprimă idealul oricărei...