AcasăAnalizeDumnezeul căruia Îi pasă de toate nevoile mele

Dumnezeul căruia Îi pasă de toate nevoile mele

„Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos” (Filipeni 4:19).

Biblia abundă de promisiunile lui Dumnezeu că Se va îngriji de noi. Iar dacă plonjăm în trecutul nostru, cu momentele lui însorite sau înnegurate, putem vedea mâna Lui scriindu-ne în liniște povestea, fără să fie tulburată de zarva evenimentelor.

În ciuda tuturor ocaziilor în care I-am văzut bunătatea rostogolindu-se peste viaţa noastră, încă ne îngrijorăm atunci când viaţa noastră intră într-un sezon ploios, care acoperă potecile bătătorite împreună. Începem să ne poticnim, după cum observă un autor creștin, printre o mulţime de „dacă-uri” și „cum-uri”

„Îngrijorarea este oarbă și nu poate desluși viitorul, dar Iisus cunoaște sfârșitul de la început.”

Orice ameninţare sau incertitudine ar plana asupra noastră, Dumnezeu încă ne conduce spre „pășuni verzi” și „ape de odihnă” (Psalmul 23:2), iar odihna Lui ne urmează chiar și în întunericul din „valea umbrei morţii” (Psalmul 23:4).

Scriind despre nevoia noastră de a lăsa în mâna lui Dumnezeu viitorul și orice problemă care ne erodează pacea sufletească, Ellen White, bine-cunoscuta scriitoare creștină, nota: „Îngrijorarea este oarbă și nu poate desluși viitorul, dar Iisus cunoaște sfârșitul de la început. Indiferent de situaţia dificilă prin care vom trece, El are deja pregătită o cale de rezolvare.”

Dumnezeul care a înmulţit făina și uleiul văduvei din Sarepta până când seceta a încetat, care l-a hrănit pe profetul Ilie prin intermediul corbilor, care le-a trimis mană din cer și le-a dat apă din stâncă israeliţilor în călătoria lor prin pustiu este Același care ne promite și nouă că ne va purta poverile și ne va împlini nevoile.

Dumnezeul în care merită să ne încredem

În dimineţile în care durerea este atât de tăioasă încât chiar și ridicatul din pat pare o misiune imposibilă, autoarea creștină Jeana Stuart povestește că trebuie să aleagă pe care dintre vocile din mintea ei o va crede. Pe cea care-i șoptește că durerea o va însoţi mereu, iar facturile medicale se vor stivui până vor fi de neachitat? Sau pe cea care-i aduce aminte că Dumnezeu rămâne Același, indiferent de circumstanţe?

Într-un articol care se concentrează asupra promisiunilor divine, Stuart, care suferă de sindrom dureros miofascial, inventariază multitudinea de nevoi de care Se îngrijește Dumnezeu în toate zilele vieţii noastre.

Dumnezeul care oferă hrană animalelor (Psalmul 104:27; Psalmul 145:15-16) Se îngrijește cu mult mai mult de nevoile noastre fizice („Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?», sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?». Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.” – Matei 6:31-32).

Secretul odihnei desăvârșite constă în supunere desăvârșită.

El ne oferă călăuzire în toate momentele de răscruce, dar și în zilele obișnuite (Psalmul 32:8), iar modul providenţial în care suntem conduși poate fi observat cel mai bine atunci când privim retrospectiv călătoria noastră.

De asemenea, Dumnezeu oferă mângâiere și ajutor în suferinţă (2 Corinteni 1:4), putere în ispită (1 Corinteni 10:13), pace în orice împrejurare (Filipeni 4:7) și mântuire (Ioan 14:6).

Unul dintre darurile cele mai mari ale lui Dumnezeu este odihna, punctează Stuart, subliniind că experimentarea ei este strâns legată de încrederea în Dumnezeu, de disponibilitatea de a-I preda Lui controlul vieţii noastre.

Secretul odihnei desăvârșite constă în supunere desăvârșită, scrie și Ellen White, insistând asupra privilegiului pe care îl avem de a gusta bucuria cerului încă de aici, din valea plângerii: „Când intrăm în odihna lui Hristos, cerul începe de aici (…) Cerul e o neîncetată apropiere de Dumnezeu, prin Hristos. Cu cât stăm mai mult și mai aproape de El (…) cu atât mai intensă va fi fericirea noastră.”[1]

Într-un articol care caută răspunsuri la întrebarea care ne frământă deseori, fie că-i dăm sau nu glas („Va împlini Dumnezeu nevoile pe care le am?”), pastorul Garrett Kell prezintă patru modalităţi de a ne întări credinţa în purtarea Lui de grijă.

În primul rând, avem nevoie să ne odihnim în promisiunile pe care ni le face Dumnezeu. Dacă El nu uită nici măcar păsările cerului, care nu au hambare și nicio provizie pe care să conteze (Matei 6:26), El va avea grijă și de noi. Chiar dacă nu o va face în modul în care Se îngrijește de alţii și poate că nici măcar în maniera în care ne-a obișnuit în trecut, remarcă Kell.

„Când intrăm în odihna lui Hristos, cerul începe de aici. Cerul e o neîncetată apropiere de Dumnezeu, prin Hristos.”

Reamintirea credincioșiei cu care ne-a purtat Dumnezeu în trecut (împărtășind acest lucru altora sau poate revizuind jurnalul nostru de rugăciune) este esenţială, de asemenea, pentru că vor veni zile în care ajutorul divin aparent va lipsi. Circumstanţele se vor schimba, modul în care Dumnezeu va interveni ar putea fi diferit de cel cu care eram familiarizaţi, dar lecţia pe care o avem de învăţat este să ne încredem în El oricum.

În al treilea rând, trebuie să fim deschiși și pregătiţi pentru intervenţiile lui Dumnezeu, chiar dacă pot fi ciudate, atipice pentru noi (dacă Ilie s-ar fi gândit la mijloacele prin care își va obţine hrana în timpul în care a fost lipsit de orice resurse, probabil ultimele scenarii pe care le-ar fi luat în calcul ar fi fost acelea în care un înger îi va pregăti masa sau un corb îi va livra carne în mod regulat).

Nu în ultimul rând, pentru a ne consolida încrederea în Dumnezeu avem nevoie să fim recunoscători pentru binecuvântările de azi („masa” pe care o întinde El în faţa noastră), în loc să ne concentrăm obsesiv pe lucrurile de care ne temem că vom fi privaţi mâine.

Dumnezeul care vrea să ne poarte toate îngrijorările

Poate că îngrijorarea este unul dintre păcatele pentru care ne facem cele mai puţine griji, pentru că nu reușim să vedem cât de subtil ne deviază de la o relaţie vie cu Dumnezeu. E unul din acele păcate „respectabile”, după cum le numește autorul creștin Jerry Bridges, care scrie despre motivele pentru care crede că îngrijorarea (ca și frustrarea) are o natură păcătoasă.

În primul rând, îngrijorarea trădează lipsa noastră de încredere în Dumnezeu. Știm că El poartă de grijă chiar și păsărilor, fiarelor și crinilor de pe câmp și că ne cere să-I încredinţăm toate îngrijorările noastre („Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi” – 1 Petru 5:7) și totuși ne îndoim că va fi cu noi în împrejurările de care ne temem.

„Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi” – 1 Petru 5:7

În al doilea rând, îngrijorarea reprezintă neacceptarea providenţei lui Dumnezeu; ne lăsăm confiscaţi de cauzele imediate ale situaţiei care ne îngrijorează, ignorând faptul că toate lucrurile se află sub controlul lui Dumnezeu.

Analizând pasajul din Matei 6:25-34, care tratează problema îngrijorării, pastorul Kevin DeYoung reflectă asupra câtorva dintre motivele pentru care nu ar trebui să ne lăsăm inima locuită de neliniște.

„Îngrijorarea este un afront adus bunătăţii lui Dumnezeu, dar și valorii pe care o au bărbaţii și femeile create după chipul Lui”, scrie pastorul, remarcând că ar trebui să lăsăm veveriţele și păsările de dincolo de ferestrele casei să ne fie predicatori ori de câte ori viitorul ne neliniștește.

Unii creștini se îngrijorează atât de mult, încât trăiesc ca și cum Dumnezeu nu ar exista, iar ei trebuie să ţină strâns frâiele vieţii lor. Acesta este păgânism, spune tranșant DeYoung, reamintindu-ne că Dumnezeu promite că ne va da nu neapărat belșugul, ci ceea ce avem nevoie ca să trăim pentru atâta timp cât este planul Său ca noi să trăim. Iar acest aspect merită subliniat cu atât mai mult cu cât Dumnezeu nu ne-a ascuns că, până la eradicarea păcatului, creștinii vor traversa aceleași necazuri ca și cei care Îl resping și chiar vor fi persecutaţi și uciși pentru credinţa lor.

Ar trebui să lăsăm veveriţele și păsările de dincolo de ferestrele casei să ne fie predicatori ori de câte ori viitorul ne neliniștește.

Dumnezeu ne dă har astăzi doar pentru necazurile și provocările zilei de azi, nu pentru ceea ce se va întâmpla mâine. (Ne)liniștea noastră va izvorî însă din lucrurile pentru care trăim, conchide DeYoung.

Dacă am făcut din confort, aspect fizic, carieră (sau orice lucru efemer) scopul vieţii noastre, atunci îngrijorarea noastră are motive să dea în clocot. Dar dacă trăim pentru Împărăţia care vine, atunci avem asigurarea că vom primi patria mai bună după care tânjim.

Până în ziua aceea însă, inima Tatălui ne va așeza în braţe orice lucru de care știe că avem nevoie. Pentru că El este Dumnezeul pentru care toate neamurile sunt „ca praful pe o cumpănă” (Isaia 40:15), dar și Cel care veghează cu duioșie chiar și asupra unei vrăbii plăpânde, care se prăbușește fără ca nimănui altcuiva să îi pese (Matei 10:29).

Sursă: https://semneletimpului.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

4,916FaniÎmi place
328CititoriConectați-vă
37CititoriConectați-vă
1,550AbonațiAbonați-vă

ARTICOLE RECENTE

L-am ales pe Dumnezeu

Singurul vis pe care l-am avut vreodată, acela de a merge la facultate într-o altă ţară, a fost înlocuit de unul mult mai tangibil: vreau să pășesc pe porţile cerului. Mama a fost botezată în Biserica...

Rugăciunea și sensul vieţii

Te-ai întrebat vreodată dacă rugăciunile tale sunt mai mult decât un dialog cu tine însuţi, o proiecţie a propriilor tale dorinţe, un produs al imaginaţiei tale febrile? Te-ai gândit uneori că rugăciunea este un...

Anna Casian-Musteață – Cum să ne îngrijim casa într-un mod mai ecologic

Ați obosit de produsele chimice de curățenie? Atunci să știți că vă puteți păstra casa curată, fără a produce daune sănătății dvs.

ALTE ARTICOLE

L-am ales pe Dumnezeu

Singurul vis pe care l-am avut vreodată, acela de a merge la facultate într-o altă ţară, a fost înlocuit de unul mult mai tangibil: vreau să pășesc pe porţile cerului. Mama a fost botezată în Biserica...

Rugăciunea și sensul vieţii

Te-ai întrebat vreodată dacă rugăciunile tale sunt mai mult decât un dialog cu tine însuţi, o proiecţie a propriilor tale dorinţe, un produs al imaginaţiei tale febrile? Te-ai gândit uneori că rugăciunea este un...

Cum să creștem acolo unde ne-a așezat Dumnezeu

Ţi-ai făcut timp vreodată să te minunezi de frumuseţea unui copac? Înalţi, maiestuoși și puternici, copacii ne furnizează oxigenul de care avem nevoie pentru a trăi. Într-un editorial al revistei Reader’s Digest am găsit recent o poveste...