AcasăȘtiriApartamentele din Chișinău, tot mai scumpe: Ce spune un expert imobiliar

Apartamentele din Chișinău, tot mai scumpe: Ce spune un expert imobiliar

Numărul de apartamente vândute în Chișinău și suburbii s-a prăbușit în trimestrul doi al anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit specialistului imobiliar Victor Cernomorcenco, în trimestrul doi au fost înregistrate doar 1.176 de apartamente vândute în municipiul Chişinău şi în suburbii – de aproape 3 ori mai puţin decât în aceeaşi perioadă din 2024.

Cernomorcenco susține că această prăbuşire se datorează faptului că piața imobiliară din Capitală a fost afectată negativ atât de creșterea continuă a prețurilor la apartamente, cât și de înăsprirea reglementărilor privind justificarea provenienței fondurilor utilizate pentru achiziția imobilelor și achitarea prin transfer bancar.

Astfel, prețul mediu pentru un metru pătrat de spațiu locativ în municipiul Chişinău a ajuns în prima jumătate a acestui an la nivelul de 1.720 de euro pentru un metru pătrat, ceea ce este cu 25,5% mai mult comparativ cu nivelul din aceeaşi perioadă din 2024 (1.370 de euro pentru un metru pătrat) şi aproape dublu faţă de nivelul de acum trei ani.

În aceste condiţii, Victor Cernomorcenco concluzionează că preţurile la imobile au crescut prea mult în comparaţie cu veniturile şi pragul psihologic al populaţiei şi prognozează o corecţie. „Doar cei mai motivaţi cumpărători au rămas pe piaţă, iar numărul acestora scade și asta s-a reflectat asupra numărului total de tranzacţii de vânzare-cumpărare… Proprietarii care doresc cu adevărat să vândă vor fi nevoiţi să reducă preţurile supraevaluate ale apartamentelor, iar dezvoltatorii vor trebui să îşi ajusteze oferta în funcţie de realitătile actuale ale pieţei imobiliare”, conchide expertul.

De menționat că de la 1 iulie 2025 au crescut cu peste două puncte procentuale ratele la creditele din cadrul „Prima Casă Plus”, program care a fost unul dintre factorii ce au stimulat creşterea semnificativă a preţurilor la spaţiul locativ din Chişinău în ultimul an.

Surse:  mold-street.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

10,516FaniÎmi place
521CititoriConectați-vă
1,740CititoriConectați-vă
5,240AbonațiAbonați-vă

ARTICOLE RECENTE

Steliana Rudco – Ce e feminismul și cum susținem femeile din Republica Moldova

În acest interviu, discutăm cu Steliana Rudco, directoare de dezvoltare la Femei pentru Femei, despre misiunea organizației feministe și despre realitățile cu care se confruntă fetele și femeile din Republica Moldova. Abordăm cele mai...

Ludmila Șișcanu – Educație pentru toți: cum arată un liceu cu adevărat incluziv

În acest interviu discutăm despre educația incluzivă la nivel de liceu: cum sunt identificate nevoile elevilor cu cerințe educaționale speciale, ce resurse și servicii de sprijin există și cum este construit un parcurs educațional...

Alexandru Lozinski – Cum să faci compost din deșeuri alimentare chiar la oraș

Vrei să reduci deșeurile și să ajuți natura chiar dacă locuiești la oraș? 🌍 În acest interviu, Alexandru Lozinski îți arată pas cu pas cum poți face compost din deșeuri alimentare, chiar la bloc! Vei...

ALTE ARTICOLE

Şcoala fericirii

Chestiunea educaţiei generează discuţii aprinse şi numeroase controverse. Dialogul cu prof. Steve Dickman, directorul unui liceu privat din Savannah, Tennessee, prezintă un model de educaţie probat de-a lungul timpului. Obiectivul nu stă numai în...

Pentru o bătrâneţe care merită trăită

„Viaţa pare scurtă.” O replică banală, dar nu și în gura cuiva care își sărbătorește cea de-a 117-a aniversare și care a străbătut la pas poteci mai lungi sau mai scurte din 3 secole diferite. Misao Okawa...

Este credinţa rezonabilă?

Știinţa și credinţa, ca instrumente importante în demersul cunoașterii, sunt percepute adesea într-o relaţie tensionată, din pricina cosmoviziunilor fundamental diferite care le caracterizează. Implicaţiile asupra marilor întrebări ale vieţii sunt evidente și suficiente în...