Daniel și prietenii lui au dovedit, prin modul în care au trăit, că un caracter solid nu este doar produsul formării academice, ci își are rădăcinile în valorile și învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu.
Daniel și cei trei prieteni ai săi erau tineri înzestraţi, de neam nobil (Daniel 1:3). De asemenea, erau „tineri fără vreun cusur trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să slujească în casa împăratului şi pe care să-i înveţe scrierea şi limba haldeenilor” (v. 4). Au primit o educaţie timpurie în Iudeea, înainte de a fi duși prizonieri în Babilon. Dar, înainte de a intra în slujba lui Nebucadneţar, a fost nevoie să urmeze un program de pregătire la palatul imperial, care a durat aproximativ trei ani (v. 5). Curricula babiloniană cuprindea, fără îndoială, știinţe precum astronomia și matematica, literatura (istorie naturală și limbi ca sumeriana și aramaica), precum și onirologia – studiul viselor și al interpretării lor.
Daniel a ajuns cunoscut ca un om cu „un duh înalt” – ruakh yattira – (Daniel 5:12). Datorită acestui duh, el a fost recunoscut de nobilii Babilonului drept unul în care „s-au găsit lumini, pricepere și o înţelepciune nemaipomenită” (Daniel 5:14). O descriere similară este făcută și în Daniel 6:3 cu referire la slujirea lui Daniel în Imperiul Medo-Persan. În tot cuprinsul capitolelor 1 – 6 din cartea Daniel, integritatea, credinţa și caracterul – semnele prezenţei Duhului Sfânt – definesc viaţa și lucrarea lui, precum și a tovarășilor săi.
O viaţă marcată de integritate
Să remarcăm mai întâi integritatea acestor tineri! Cei patru au luat învăţatul în serios. Putem fi siguri că și-au predat temele la timp și că nu au încercat niciodată să trișeze la examene, ci și-au folosit la maximum abilităţile intelectuale dăruite de Dumnezeu. Un astfel de comportament dovedește că erau buni administratori. Iar Dumnezeu le-a răsplătit loialitatea și munca asiduă cu „știinţă și pricepere pentru tot felul de scrieri și înţelepciune” (Daniel 1:17). Abilităţile extraordinare pe care Dumnezeu le-a oferit acestor tineri erau atât intelectuale, cât și spirituale. La sfârșitul perioadei de pregătire, împăratul a constatat că ei erau „de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii și cititorii în stele care erau în toată împărăţia lui” (Daniel 1:20). Toţi patru au devenit oameni de stat în imperiu. Nebucadneţar l-a numit pe Daniel conducător principal al ţinutului Babilon și sfetnic la curte, iar lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego le-a încredinţat administrarea Babilonului (2:49).
Acești evrei au dat dovadă de o încredere neclintită în Dumnezeu. Au ascultat de Cuvântul Lui și au rămas curaţi, indiferent de circumstanţe. De exemplu, în timpul formării lor, atunci când li s-au adus mâncare și băutură de la masa regală, ei au ales să consume numai ceea ce Dumnezeu le-a permis (Daniel 1:8-12). Ei au căutat continuu ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune și laudă (Daniel 2:17-23). Șadrac, Meșac și Abed-Nego au refuzat să se închine statuii de aur a lui Nebucadneţar, pentru că luaseră hotărârea de a se închina numai Dumnezeului cerului (Daniel 3:12,18).
„Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate.”
Chiar și atunci când au fost ameninţaţi cu moartea în cuptorul aprins, au ales să rămână de partea Dumnezeului celui viu, declarând: „Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi, chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!” (Daniel 3:17-18).
Daniel a dat dovadă de o încredere neclintită în Dumnezeu. În capitolul 6 îl vedem rugându-se lui Dumnezeu în ciuda decretului care interzicea, timp de treizeci de zile, închinarea la un alt om sau dumnezeu (Daniel 6:7).
Ca oameni de stat, cei patru evrei au fost credincioși lui Dumnezeu și împăratului pe care îl slujeau, în limitele îngăduite de Cuvântul lui Dumnezeu (Daniel 2:49; 3:12; 6:1-10). Valorile divine le-au ghidat toate alegerile, iar El a onorat credincioșia lor. Experienţele lui Daniel și ale tovarășilor săi arată că, indiferent de provocările cu care ne confruntăm (Daniel 2:12; 3:17,18,26; 6:22-23), Dumnezeu rămâne alături de urmașii Săi care iau decizia de a-L sluji.
O viaţă de credinţă
În al doilea rând, Daniel și prietenii lui au trăit o viaţă de credinţă. Iar o viaţă de credinţă îl va conduce întotdeauna pe credincios să cinstească numele Domnului – o alegere care îi va convinge pe cei din jur să recunoască suveranitatea Lui. Nebucadneţar a admis că Dumnezeul lui Daniel este „Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor şi El descoperă tainele” (Daniel 2:47), „Acela a cărui stăpânire este veşnică şi a cărui împărăţie dăinuie din neam în neam” (Daniel 4:34). De asemenea, decretul lui Darius poruncește ca „oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu şi El dăinuie veşnic; împărăţia Lui nu se va nimici niciodată şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit” (Daniel 6:26).
Prin Daniel și prietenii lui, împăraţii Babilonului și Medo-Persiei au învăţat să-L respecte și să-L venereze pe Dumnezeul lui Israel.
Nu avem multe informaţii cu privire la integritatea cu care și-au îndeplinit sarcinile administrative Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Cu toate acestea, putem fi siguri că ei au slujit cu onestitate și devotament. Dacă nu au cedat în faţa ameninţării cuptorului aprins, cu siguranţă au rămas consecvenţi de partea dreptăţii și în îndeplinirea responsabilităţilor administrative.
Daniel 6 oferă o mărturie clară despre integritatea lui Daniel. Împăratul Darius a numit 120 de satrapi care să guverneze Imperiul Medo-Persan, iar peste aceștia a pus trei administratori, dintre care unul era Daniel. Această organizare a fost probabil un mecanism de împărţire a puterii, menit să prevină pierderi economice în imperiu. În Daniel 6:3-5, aflăm că Daniel „întrecea” ceilalţi conducători și că împăratul intenţiona „să-l pună peste toată împărăţia”. Pentru a-l discredita pe Daniel și pentru a-i zădărnici promovarea, ceilalţi oficiali au căutat motive să-l acuze de corupţie sau incompetenţă, dar nu au reușit să găsească „nicio greşeală la el şi niciun lucru rău” (Daniel 6:4).
Daniel era cu totul demn de încredere; nu s-a găsit în dreptul lui nici corupţie, nici cea mai mică urmă de neglijenţă. Era un cetăţean care respecta legea și un om de stat cu o integritate de necontestat. Nu ar fi permis ca imperiul să sufere nicio pierdere financiară. După cum a observat Joyce G. Baldwin, scopul împăratului cu nimirea de supraveghetori în administraţia civilă era „să nu sufere pierderi – fie teritoriale, în urma revoltelor, fie financiare, din cauza corupţiei. Aceste riscuri erau reale [vezi Ezra 4:13, care vorbește despre o situaţie similară din secolul următor], iar o persoană de rang înalt, cunoscută pentru faptul că nu putea fi coruptă [v. 4], era alegerea firească pentru o funcţie cu mai multă răspundere”.
Un caracter exemplar
În al treilea rând, viaţa lui Daniel și a prietenilor săi subliniază importanţa caracterului. Ce l-a făcut pe Daniel diferit de ceilalţi administratori din Imperiul Medo-Persan? Avea toate calităţile necesare pentru a ocupa o poziţie înaltă în guvern – o educaţie aleasă și o experienţă vastă, dobândită în funcţia similară pe care o deţinuse în Babilon. Cu toate acestea, i-a întrecut pe ceilalţi nu datorită excelenţei academice, ci pentru că în el se afla un „duh înalt” – un caracter excepţional, cu valori morale și spirituale superioare, modelat prin credinţă. Cheia extraordinarei abilităţi politice a lui Daniel și a celor trei prieteni ai săi a fost educaţia lor holistică, ce îmbina valorile Legii lui Dumnezeu cu excelenţa în orice domeniu în care slujeau.
„Nevoia cea mai mare pe care o are lumea este aceea de bărbaţi – bărbaţi care să nu se lase cumpăraţi sau vânduţi, bărbaţi care să fie cinstiţi și credincioși în adâncul sufletului lor, bărbaţi care să nu se teamă să spună păcatului pe nume, bărbaţi a căror conștiinţă este la fel de bine orientată către datorie, precum este acul busolei către pol, bărbaţi care vor lua poziţie neclintită de partea adevărului, chiar dacă s-ar prăbuși cerurile”, scria Ellen White.
Încrederea în Dumnezeu și în Cuvântul Său le-a oferit ceea ce educaţia babiloniană nu le-ar fi putut da niciodată.
Daniel și tovarășii săi au fost exemple vii de integritate, credinţă și caracter și au trecut cu bine fiecare probă. Ei stau alături de cei mai curajoși oameni ai tuturor timpurilor, cu o integritate vizibilă atât în viaţă, cât și în slujire. Au demonstrat că esenţa religiei este teama de Dumnezeu și că integritatea nu vine doar din educaţie, ci trebuie să fie adânc înrădăcinată în principiile și valorile Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu erau religioși doar în exterior, ci și-au supus întreaga fiinţă cerinţelor lui Dumnezeu. Încrederea lor constantă în Dumnezeu și în Cuvântul Său le-a oferit ceea ce educaţia babiloniană nu le-ar fi putut da niciodată.
Esenţa educaţiei holistice, fundamentate pe valori, pe care o promovează Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – chiar și atunci când cineva se află „în exil în Babilon” – presupune dezvoltarea curajoasă a unei vieţi trăite în integritate, bazată pe principii biblice. Hristos a trimis Duhul Său pentru a-i împuternici pe urmașii Săi să fie înţelepţi în toate privinţele – în credinţă, dar și în alegerile legate de alimentaţie și băutură, de stilul de viaţă, de relaţiile de prietenie, de integritatea profesională și academică, dar și de atitudinea faţă de conformismul social sau politic. Un astfel de curaj, chiar dacă este adesea atacat, devine o mărturie puternică despre Dumnezeu și despre dragostea Lui care nu se schimbă niciodată.
Sursă: https://semneletimpului.ro/