„Școala este locul în care copiii învaţă că trebuie să citească. Acasă este locul în care învaţă să se îndrăgostească de citit”[1], concluzionează autoarele unui ghid pentru cultivarea plăcerii de a citi la copii de toate vârstele. Este evident că un copil care beneficiază de resurse și de modele bune de urmat poate deveni pasionat de citit, dar sunt și părinţi care se întreabă unde greșesc atunci când nu reușesc să inspire copilului dragostea pentru cărţi.
„Toţi începem să citim cu ochii altora”[2], scrie unul dintre profesorii cunoscuţi din ţara noastră, Rodica Zane, într-un volum la fel de cunoscut, Care-i faza cu cititul?, un mozaic splendid de mărturii despre aventura descifrării primelor litere și a primelor cărţi.
Am recitit fraza de câteva ori, ca și cum ar fi fost opacă, deși exprima un adevăr cât se poate de simplu. Doar că încercam să rememorez, în timp ce zăboveam asupra ei, ocaziile în care mi se citise în copilărie. Și, deși sunt sigură că acestea n-au lipsit cu totul, am reușit să îmi amintesc mult mai viu alte momente. Cele în care, în toridele după-amieze de vară, colindam cu câte o cărticică sub braţ pe la toţi copiii din vecini, ceva mai mari decât mine, nădăjduind să se vor îndura să-mi citească din ea. Sau pe la vecinii noștri în vârstă, singurii rămași în bătătură în toiul sezonului agricol.
Doi dintre ei, pe care îi și sâcâisem mai abitir, nici măcar nu știau să citească. Dar ei nu mi-au spus asta niciodată, iar în mintea mea de copil nici n-ar fi încăput o asemenea grozăvie – un om mare căruia să-i fie ferecată ușa spre tărâmul unei împărăţii fără început și fără sfârșit. Și, cel mai probabil, nici eu n-aș fi încercat să forţez atât de devreme porţile acestei împărăţii dacă alţii mi-ar fi împrumutat mai des ochii lor, ca să o pot admira în voie.
Prin urmare, mi-a plăcut să mă cufund în povestirea doamnei Zane, așa cum aș face-o în moliciunile unei pături pufoase, și să îmi imaginez copiii somnoroși care sorbeau cu nesaţ, pentru cine știe a câta oară, povestea lor preferată, chiar dacă îi știau bine de tot fiecare cusătură. Dar pe care tot voiau s-o mai audă, citită de mama, la lumina gălbuie a unei veioze. Și, uite-așa, creșteau pe nesimţite, după cum povestește autoarea, vegheaţi seară de seară de lumina magică a veiozei și sărutaţi de razele de soare în fiecare dimineaţă, până când a venit vremea să descifreze tainele alfabetului și să silabisească ei înșiși povestea năstrușnică a unui bob de mazăre.
Chiar dacă relatările despre copiii care îndrăgesc atât de mult cărţile încât și-ar dori să locuiască, măcar din când în când, între coperţile lor par să se conjuge mai degrabă la trecut, adevărul este că și astăzi există copii îndrăgostiţi de lectură. Iar dacă numărul lor e mai mic decât ne-am dori, poate că n-ar strica să ne examinăm critic propriile noastre obiceiuri de lectură, dar și metodele prin care încercăm să le facem întâlnirea cu cărţile mai atractivă.
Ce s-a întâmplat cu cititul de plăcere?
Cititul de plăcere cunoaște un declin accentuat, potrivit unui sondaj realizat în anul școlar 2019-2020, care a mai arătat că ponderea copiilor americani de 9-13 ani care citesc din plăcere aproape zilnic a scăzut în ultimul deceniu, ajungând la cel mai scăzut nivel înregistrat din 1984 încoace.
Doar 26% dintre tinerii sub 18 ani au citit zilnic în 2019, potrivit unui raport publicat de organizaţia londoneză National Literacy Trust, care promovează alfabetizarea. Acesta este cel mai mic procent pe care l-a consemnat organizaţia din 2005, de când chestionează obiceiurile de lectură ale copiilor și adolescenţilor. Raportul a mai arătat și că plăcerea de a citi se diminuează odată cu vârsta: numărul copiilor de 5-8 ani care au spus că îndrăgesc cititul a fost aproape dublu faţă de cel al copiilor din categoria de vârstă 14-16 ani.
Pandemia a dus la creșterea vânzărilor de cărţi pentru copii în Marea Britanie (în 2021 s-au vândut cu 9 milioane de cărţi mai multe decât în 2019), potrivit unui studiu realizat de editura Farshore. Același studiu indică însă un declin continuu al pasiunii pentru citit în rândul copiilor. Astfel, în 2021 doar 25% din copiii până la 17 ani citeau de plăcere „în fiecare zi sau aproape în fiecare zi”, faţă de 38% în anul 2013. În același interval de timp, procentul copiilor care au declarat că „nu citesc niciodată” a crescut de la 13% la 20%.
Cu excepţia Franţei, abilitatea de a citi a copiilor de 10 ani a scăzut faţă de anul 2016 în toate ţările UE.
Copiii în vârstă de 10 ani citesc mai puţin decât în urmă cu 5 ani – aceasta a fost concluzia studiului internaţional PIRLS (Progresul în Studiul Internaţional al Alfabetizării la Citire/Lectură), publicat în 2023. Studiul se realizează o dată la 5 ani și măsoară nivelul de înţelegere a unui text la finalul claselor primare, capacitatea de citire și interpretare.
Potrivit ultimei ediţii a studiului, la care au participat 57 de ţări (inclusiv 23 din cele 27 de state ale Uniunii Europene), procentul elevilor suedezi de clasa a IV-a care nu pot citi deloc sau au dificultăţi de citire a crescut faţă de acum 5 ani, de la 12% la 19%. Dacă această tendinţă continuă, Suedia riscă să aibă o generaţie de analfabeţi funcţionali, a declarat Lotta Edholm, ministrul suedez al educaţiei. Cu excepţia Franţei, abilitatea de a citi a copiilor de 10 ani a scăzut faţă de anul 2016 în toate ţările UE.
În ziua publicării studiului PIRLS, Lotta Edholm a găzduit la Bruxelles o întâlnire cu ceilalţi 26 de miniștri ai educaţiei din ţările UE, în cadrul căreia s-a dezbătut importanţa cititului pentru învăţare, echitate și participarea activă în societate. Mai mulţi miniștri au vorbit despre necesitatea investirii de resurse pentru elevii din familii vulnerabile (și care vorbesc o altă limbă în familia lor decât limba ţării gazdă), având în vedere deteriorarea capacităţii de a citi a copiilor din ultima categorie, în ţări precum Suedia, Belgia, Franţa și Germania.
Provocările legate de tranziţia digitală, diferenţele de gen în ce privește abilităţile legate de citit și dificultăţile cu care se confruntă copiii care au imigrat au fost câteva dintre temele de discuţie de la Bruxelles. Printre măsurile adoptate de ţările UE pentru a încuraja pasiunea de a citi se numără asigurarea accesului la biblioteci, formarea cadrelor didactice, eliminarea grilelor clasice de lectură (Croaţia), prelungirea programului de școală cu două ore și jumătate pe zi, orele suplimentare fiind investite (și) în îmbunătăţirea abilităţilor de scriere și citire (Grecia), organizarea unei olimpiade naţionale de lectură (România) și oferirea unui pachet de cărţi pentru copii proaspeţilor părinţi (Finlanda).
Una dintre concluziile dezbaterii a fost aceea că, oricât de important, efortul școlii nu poate eradica, de unul singur, diferenţele inevitabile care apar între copiii care citesc și acasă și cei care nu o fac.
Să crești un copil îndrăgostit de cărţi este destul de ușor, spun unii. În orice caz, acest proces este facilitat de modul în care părintele însuși se raportează la cărţi. Și de cât de mult îi citește copilului său, dar și cât de devreme îi face cunoștinţă acestuia cu lumea fascinantă a cărţilor.
Pasiunea pentru citit se insuflă de timpuriu
Numărul mic de copii care citesc zilnic ar trebui să constituie o preocupare serioasă, având în vedere că pasiunea pentru citit are un impact mai puternic asupra succesului școlar al unui copil decât alţi factori legaţi de istoricul familiei sale (locul nașterii, nivelul de educaţie al părinţilor sau statutul lor financiar), susţine Alison David, expertă în cercetarea comportamentului consumatorului.
Mai puţin de jumătate din copiii de 0-2 ani au părinţi care să le citească zilnic sau aproape în fiecare zi.
A-i citi regulat cărţi copilului de vârstă mică reprezintă unul dintre cele mai bune lucruri pe care îl poţi face pentru el, spune Alison David, care inventariază beneficiile acestui obicei (aduce confort, liniște, încredere, relaxare, face copilul fericit, dezvoltă vocabularul, stima de sine și imaginaţia și chiar îmbunătăţește somnul), subliniind totodată că mai puţin de jumătate din copiii de 0-2 ani au părinţi care să le citească zilnic sau aproape în fiecare zi.
Un studiu din 2019 a arătat că un copil căruia i se citește zilnic o carte pentru vârsta lui este expus la aproximativ 78.000 de cuvinte pe an. Pe baza calculelor făcute, autorii studiului au estimat numărul de cuvinte pe care le aud copiii până la vârsta de 5 ani: 4.662 de cuvinte, dacă nu li se citește niciodată; 63.570 de cuvinte, dacă li se citește o dată sau de două ori pe săptămână; 169.520 de cuvinte, dacă părintele citește copilului de 3-5 ori pe săptămână și 296.660 de cuvinte în cazul copiilor cărora li se citește zilnic. Pentru a ajunge la aceste cifre, cercetătorii au luat în calcul cărţile cartonate cu un conţinut mediu de 140 de cuvinte și pe cele ilustrate care conţin, în medie, 228 de cuvinte. În final, cercetătorii au estimat că un copil căruia i se citește zilnic aude, până în ziua în care merge la grădiniţă, cu 1,4 milioane de cuvinte mai mult decât copiii cărora părinţii nu le-au citit niciodată.
Este vorba de un decalaj șocant, spune Jessica Logan, coordonatoarea studiului, subliniind faptul că „nu este vorba despre comunicarea de zi cu zi. Cuvintele pe care copiii le aud atunci când li se citește vor fi mult mai complexe și dificile decât cele pe care le aud doar vorbind cu părinţii lor și cu alţi membri ai familiei”.
Atunci când folosesc cărţi, părinţii contribuie la formarea lumii copilului, îl învaţă că totul are un nume și îl ajută „să facă un pas uriaș” din punctul de vedere al dezvoltării cognitive și al comunicării, afirmă medicul pediatru Perri Klass.
Cunoștinţele disponibile în prezent despre dezvoltarea creierului arată că, atunci când părinţii le citesc regulat copiilor, aceștia dezvoltă încă de la naștere abilităţi care favorizează cititul, iar acest proces este important în special în primii trei ani de viaţă, subliniază și medicul Barry Zuckerman, cofondatorul programului naţional nonprofit Reach Out and Read.
Academia Americană de Pediatrie le recomandă părinţilor să ţină copiii departe de ecrane cel puţin până la vârsta de doi ani și să le citească zilnic.
Primii trei ani de viaţă sunt foarte importanţi pentru dezvoltarea creierului, așa că Academia Americană de Pediatrie le recomandă părinţilor să ţină copiii departe de ecrane cel puţin până la vârsta de doi ani, dar și să le citească zilnic. Pediatrii speră că aceste lecturi timpurii ar putea contribui la reducerea decalajelor educaţionale între copiii din familii sărace și cei care provin din familii cu un statut socioeconomic bun. „Dacă reușim să facem ce este corect în primele 1.000 de zile de viaţă, îi vom salva de o mulţime de probleme mai târziu și va fi nevoie de mai puţine eforturi de remediere”, conchide profesorul de pediatrie Dipesh Navsaria.
Cum le insuflăm copiilor dragostea pentru citit (în era digitală)
Pentru copiii de astăzi, tehnologia nu mai este doar un accesoriu, ci este parte din viaţa lor, scrie fondatorul Huntington Learning Center, dr. Raymond J. Huntington, care oferă câteva sfaturi care pot încuraja nativii digitali să citească mai mult.
De altfel, studiile arată că, între 2019 și 2020, timpul petrecut în faţa ecranului de copiii între 8 și 12 ani a ajuns la ceva mai mult de 5 ore și jumătate pe zi și la peste 8 ore și jumătate la adolescenţii între 13 și 18 ani (o creștere de 17% în numai doi ani). Același studiu a constatat că, în cazul în care ar fi obligaţi să aleagă un site sau o platformă de socializare de care li se pare imposibil să se lipsească, o treime dintre adolescenţi ar opta pentru Youtube, 20% pentru Snapchat și 13% ar alege fie Instagram, fie TikTok. Având în vedere faptul că cititul poate cu greu concura cu navigatul pe internet (cel puţin la anumite vârste), dar și efectele nocive ale timpului excesiv petrecut în faţa ecranului, părinţii trebuie să limiteze utilizarea dispozitivelor digitale și să înveţe copiii să respecte anumite limite.
Totuși, dorinţa de a citi trebuie să vină din interiorul copilului, ceea ce înseamnă că avem nevoie de metode de a stimula dezvoltarea acestei dorinţe.
Pentru a încuraja copiii să citească, trebuie să facem materialul pentru lectură cât mai accesibil, spune Huntington, care încurajează părinţii să creeze un raft cu cărţi pentru copii, ca un prim pas în alcătuirea unei biblioteci destinate acestuia. Descărcarea unei aplicaţii pentru citit cărţi sau achiziţionarea unui ebook reader (dispozitiv special creat pentru citirea cărţilor electronic) ar putea reprezenta de asemenea o soluţie, copilul reușind astfel să aibă acces la cărţile sale oricând și oriunde.
De asemenea, copiii ar trebui ajutaţi să găsească acele cărţi care îi entuziasmează și care se pliază pe interesele lor, precum și pe vârsta și capacitatea de a înţelege un anumit text.
Nu în ultimul rând, părinţii pot face din rutina cititului un eveniment distractiv, în aceeași măsură în care îl pot folosi ca un mijloc de a crea amintiri în familie, notează Huntington. O seară de lectură în sufragerie, în care un părinte pregătește o gustare preferată, toată lumea citește același text sau au loc discuţii pe marginea unor cărţi, o vizită la librărie sau la bibliotecă în weekend urmată de o ieșire la pizza sau de pregătirea cinei împreun ar putea fi idei prin care cititul să devină un obicei pe care copilul să-l asocieze cu amintiri frumoase.
Cu cât vom reuși să facem lectura o parte incitantă a vieţii cotidiene, cu atât vom crește șansele unui copil de a se apropia cu drag de cărţi, afirmă Lauren Tarshis, vicepreședinta companiei multinaţionale Scholastic Corporation. Uneori, conectarea cu cărţile nu are loc cu ușurinţă, în ciuda eforturilor părinţilor sau profesorilor, admite Tarshis, care crede că acest proces nu ar trebui să pună presiune asupra niciunei părţi. Cei patru copii ai ei s-au îndrăgostit de lectură în cele din urmă, dar a fost nevoie de timp, de îndrumare, dar și de a-i oferi libertate fiecărui copil să-și aleagă cărţile și ritmul propriu de lectură.
Cititul care ne face părinţi mai buni
Cercetările de până acum au arătat multiplele beneficii de care se bucură copiii pasionaţi de citit, dar, dincolo de cele bine cunoscute, există unele la care probabil nu ne-am gândit niciodată, punctează psihologul Susan Newman, inventariind câteva studii recente pe această temă.
Unul dintre studii, realizat de profesorul Manuel Jimenez, a urmărit tiparele de lectură a peste 2.000 de mame din mediul urban (unele dintre ele crescându-și singure copiii) și s-a desfășurat în 3 etape: atunci când copiii aveau vârsta de 1 an, de 3 ani și de 5 ani. Jimenez a constatat că obiceiul de a le citi copiilor s-a asociat cu dezvoltarea unui stil de parenting mai puţin dur și, de asemenea, cu reducerea comportamentului hiperactiv la copii.
De asemenea, Academia Americană de Pediatrie sfătuiește pediatrii să le recomande părinţilor să le citească cu voce tare copiilor, această practică având rolul de a îmbunătăţi interacţiunile și relaţiile dintre copil și părinte, prin urmare susţinând dezvoltarea socio-emoţională a copiilor.
Obiceiul de a le citi copiilor s-a asociat cu dezvoltarea unui stil de parenting mai puţin dur și, de asemenea, cu reducerea comportamentului hiperactiv la copii.
În cadrul unui studiu efectuat în 2019 de două cercetătoare canadiene, 70 de părinţi au fost testaţi în ce privește cunoștinţele legate de lectură (de exemplu, cunoștinţe legate de ortografie), fiind verificate în același timp și abilităţile de citire ale copiilor lor în vârstă de 6 și 7 ani. În următoarea etapă, copiilor li s-a cerut să le citească părinţilor cu voce tare, în timp ce ultimii au fost solicitaţi să-i ajute așa cum ar face-o de obicei. Părinţii care au obţinut un scor mai mare la teste au criticat mai puţin greșelile copiilor și le-au lăudat mai mult rezultatele, dar le-au și acordat mai multă atenţie în timpul exerciţiului de lectură.
Chiar dacă majoritatea studiilor se concentrează pe beneficiile obţinute de copiii mici cărora părinţii le citesc în mod regulat, aceste beneficii nu dispar pe măsură ce copiii cresc. De fapt, un studiu al autorilor australieni arată că experienţele (plăcute sau nu) legate de citit trăite în familie modelează atitudinea pe care o vor avea mai târziu faţă de lectură. Studiul sugerează că părinţii nu ar trebui să renunţe la citit împreună cu copiii lor, chiar dacă aceștia ajung la etapa în care pot să citească singuri. Dimpotrivă, ar trebui să continue această activitate atâta timp cât copiii sunt dispuși să participe, asigurându-se că fac din această experienţă una cât mai plăcută și mai provocatoare.
Și, de asemenea, convingându-i prin puterea exemplului că, departe de a fi o corvoadă, cititul este un obicei care ne însoţește, ne aduce bucurie și ne șlefuiește pentru tot restul vieţii noastre.
Sursă: https://semneletimpului.ro/
Note: