Cum pot să-L cunosc pe Dumnezeu așa cum este El, și nu așa cum mi-L imaginez eu?

Cunoașterea lui Dumnezeu este o aspiraţie inerentă fiinţei raţionale ce Îi recunoaște existenţa.

El este Alfa și Omega, Cel fără de moarte și care există pururea, Cel atotputernic și atoatecunoscător, Făcătorul care exprimă idealul oricărei fiinţări, al oricărei existenţe. Fiecare virtute supremă se încarnează în El, devenind standardul absolut al binelui. Oricât de mare ar fi o valoare pe care ne-am putea-o imagina, Dumnezeu o depășește, iar simplul fapt că putem concepe o asemenea entitate supremă indică necesitatea existenţei acesteia. Când acceptăm ideea existenţei Sale, devine inevitabil să-L căutăm, mânaţi de dorinţă sau dragoste.

Povara găsirii lui Dumnezeu

Dacă există o astfel de fiinţă supranaturală, atât de diferită de noi, încât este practic imposibil de cunoscut din iniţiativa noastră, atunci dispare miza găsirii lui Dumnezeu ca responsabilitate a noastră, pentru că știm de la început că noi nu-L putem găsi prin forţe proprii. Rămâne, de aceea, doar miza căutării lui Dumnezeu, proces în care El ni se revelează din iniţiativa Lui, iar noi căutăm să-L înţelegem tot mai mult. Cu toate acestea, a-L cunoaște pe Dumnezeu în totalitate este o misiune supraomenească, deoarece finitudinea noastră se lovește de magnitudinea Sa infinită. Chiar și în știinţă, recunoaștem că subiectivitatea și limitele înţelegerii sunt parte integrantă a procesului de cunoaștere. Cu atât mai mult când ne referim la Dumnezeu. Dar, chiar dacă noi nu-L putem găsi prin propriile forţe, suntem întotdeauna în atenţia Lui, pentru că El vrea să fie găsit.

Infinitul – o expresie a Dumnezeirii

În matematică, mulţimea numerelor naturale nu poate fi contorizată. Finitul și infinitul au proprietăţi diferite, ce nu se pot suprapune. Cu atât mai mult în filozofie infinitul este descris ca un construct abstract, intangibil din perspectiva realităţii umane.

Paradoxul lui David Hilbert ilustrează această tensiune fundamentală dintre infinit și finit. Confruntat cu ideea de a găzdui un nou oaspete într-un hotel cu un număr infinit de camere ocupate, Hilbert propune două strategii: una în care fiecare client se mută în camera următoare, lăsând prima cameră liberă, și cea de-a doua în care camerele se dublează. Dacă ai un număr finit de oaspeţi nou-veniţi, poţi muta fiecare oaspete existent din camera n în camera 2n. În felul acesta, toate camerele impare devin libere. Iată un mod în care conceptele matematice pot duce la paradoxuri în lumea fizică. Paradoxul hotelului lui Hilbert explorează modul în care mulţimile infinite pot fi manipulate și cum aceasta poate duce la concluzii contraintuitive.

Cunoaștere obiectivă și cunoaștere subiectivă

Obiectivitatea este miza centrală în dezbaterea dintre realism și antirealism. Realismul susţine că există o realitate obiectivă care dăinuie independent de observator și că prin cunoaștere putem să ne apropiem de această realitate. Pe de altă parte, antirealismul susţine că ceea ce cunoaștem este puternic influenţat de subiectivitatea noastră și că nu există o realitate obiectivă independentă.

Conceptul paradigmelor știinţifice, dezvoltat de Thomas Kuhn, subliniază că, în diferite perioade istorice, comunităţile știinţifice pot avea perspective diferite asupra a ceea ce este considerat obiectiv, din pricina paradigmelor în care operează. El a subliniat caracterul social și istoric al cunoașterii știinţifice și a evidenţiat că o schimbare majoră în gândirea știinţifică nu se bazează numai pe date empirice, ci și pe factori sociologici, culturali și psihologici.[1] În procesul cunoașterii, subiectivitatea și interpretarea personală pot deci juca un rol semnificativ. Chiar și atunci când ne străduim să obţinem o cunoaștere obiectivă, interpretăm datele și informaţiile în funcţie de experienţele noastre, de perspectivele culturale și de convingerile personale.

Revelaţia este singura cale de cunoaștere a lui Dumnezeu

Intangibilitatea infinitului și caracterul utopic al cunoașterii pur obiective se augmentează atunci când este vorba de cunoașterea lui Dumnezeu. Conform Bibliei, nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu așa cum este și nimeni nu-L poate vedea și să rămână, în același timp, în viaţă. Biblia afirmă aceasta nu doar pentru a sublinia nevrednicia omului păcătos de a-L vedea pe Dumnezeul cel sfânt, ci și pentru a sublinia deosebirea fundamentală dintre Creator și creatură. Creatura nu poate percepe deplin natura lui Dumnezeu. Ceea ce poate omul este să analizeze numele pe care Dumnezeu Și le asumă, faptele pe care le-a făcut și pe care le-a însemnat în scrierile sfinte, comunicările pe care le-a avut cu profeţii și întreaga revelaţie în general.

Revelaţia este un concept teologic care se referă la comunicarea unui adevăr incomensurabil despre Dumnezeu și dinspre Dumnezeu către niște fiinţe raţionale create. Revelaţia este un demers unilateral – are loc doar din iniţiativa lui Dumnezeu. Astfel, revelaţia este transmiterea acestui adevăr pe înţelesul fiinţei căreia îi este destinat.

Înţelegerea contextuală a revelaţiei

În sensul acesta, înţelegerea revelaţiei este subiectivă. Până și cea mai exactă revelare a lui Dumnezeu, Iisus, a fost realizată printr-o coborâre a naturii Lui în natura umană. Această întrupare, chenoza, nu se referă doar la golire în sens de umilinţă sau smerire, ci și la o coborâre a lui Dumnezeu în limitele percepţiei umane. Cine L-a văzut pe omul-Dumnezeu Iisus L-a văzut pe Tatăl. Iisus este întruchiparea lui Dumnezeu într-un sistem de referinţă uman.

Subiectivismul cunoașterii lui Dumnezeu se manifestă nu doar din perspectiva revelării Lui către umanitate. Ea are de-a face și cu diversitatea din cadrul speciei umane. Nu suntem toţi la fel, nu avem toţi aceleași contexte și nu trăim toţi la fel.

Unora Dumnezeu li S-a descoperit ca Dumnezeul atotputernic, altora – ca Dumnezeul păcii, sau Cel Sfânt, Cel care este, Dumnezeul oștirilor, Cel care vede ș.a.m.d. Chiar și mântuirea îi este oferită fiecăruia într-o relaţie personală, fără ca altcineva să poată fi judecător. Unii, cunoscând legea lui Dumnezeu ca esenţă a revelaţiei Sale de Sine, alţii fără lege, unii tăiaţi împrejur, alţii nu. Toţi prin har, prin credinţă. Și fiecare va fi judecat după lumina, înţelegerea și cunoașterea lui.

Cunoașterea lui Dumnezeu este condiţionată și transformatoare

Perspectiva biblică descrie interacţiunea dintre oameni și adevăr ca una dinamică, condiţionată și transformatoare. Sfânta Scriptură afirmă că cine nu iubește nu-L cunoaște pe Dumnezeu și nici nu L-a cunoscut vreodată (1 Ioan 4:8). Celui care vrea să împlinească voia lui Dumnezeu, aceluia El i Se face descoperit. Cunoașterea de Dumnezeu este condiţionată de motivaţiile pe care le are omul și de punerea în practică a perceptelor care i-au fost revelate. În același timp, faţetele infinite ale lui Dumnezeu sunt descoperite de om în funcţie de nevoile, durerile, capacităţile și felul lui de a fi. De aceea, revelaţia Scripturii le este dată oamenilor printr-o conlucrare a divinului cu umanul. Fiecare carte biblică poartă pecetea lui Dumnezeu, dar și amprenta omului, a personalităţii acestuia, a educaţiei lui și a culturii al cărui exponent este. Deși evangheliștii Ioan, Luca, Matei și Marcu scriu despre aceleași evenimente, fiecare evanghelie are specificul autorului ei. De fapt, aceasta este frumuseţea sinoptică a evangheliilor. Împreună descriu mai bine și mai cu acurateţe realitatea.

Creaţia e revelatoare

La mărturia comună a revelaţiei cărţilor Scripturii se adaugă nu doar revelaţia prin Iisus Hristos, ci și revelaţia prin întreaga creaţie – cerul, pământul, marea, omul, animalele, plantele, interacţiunile dintre ele ș.a.m.d.

Aristotel ajunsese să înţeleagă că Dumnezeu, care nu poate fi văzut de nimeni, se vădește în lucrurile Sale. Voltaire nu se putea gândi măcar că ar putea exista vreun ceas fără un ceasornicar. Această perspectivă este regăsită, de fapt, în Sfânta Scriptură: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui” (Psalmul 19:1); „Într‑adevăr, însușirile Sale nevăzute – puterea Sa veșnică și dumnezeirea Sa – se văd lămurit de la crearea lumii, fiind înţelese prin cele create, astfel încât nu se pot dezvinovăţi” (Rom 1:20, EDCR).

Privind la complexitatea universului, este imposibil să nu-i cauţi Creatorul și, căutându-L, să nu-L zărești în propria-I creaţie. Însăși prezenţa celei mai primare forme de existenţă indică spre o cauză primordială. Nimic nu poate să-și fie propria cauză. Întotdeauna cauza precedă efectul. Altfel, un lucru ar trebui să existe înainte de a exista. Devine absurd să regresăm la infinit, din cauză în cauză, fără a ne opri la una anume care să nu mai presupună o alta și a cărei existenţă să impună cu necesitate pururea-i prezenţă.

Legea naturii poartă chipul lui Dumnezeu ca formă revelatoare, chiar dacă prin păcat au apărut și degradări ale ei. Același autor care a scris legea morală a scris și legea naturii.

Atât una, cât și cealaltă vorbesc despre Creator. De aceea, încălcarea legii naturii este o încălcare a legii lui Dumnezeu.

Revelaţie prin conștiinţă

În Sfânta Scriptură, apostolul Pavel amintește despre oamenii care nu au avut parte de binecuvântata întâlnire cu revelaţia scrisă sau cu Iisus Hristos, dar care nu sunt privaţi de cunoașterea mântuitoare a lui Dumnezeu. Despre ei Scriptura spune că își sunt singuri lege. Această declaraţie trebuie interpretată în lumina înţelegerii omului ca templu al lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu locuiește în om. De aceea, meditează, interoghează tot ce vezi și crezi, introspectează-ţi credinţele, valorile și motivaţiile, caută să cunoști cât mai bine comportamentele umane ș.a.m.d.!

Pe mormântul filozofului Immanuel Kant se găsesc două uimiri ale scriitorului – una cu privire la cerul înstelat, cealaltă cu privire la legea morală din om. Iubirea, ca o chintesenţă a moralei, este opusă principiilor evoluţiei și mecanismelor de supravieţuire funcţionale în natura degradată de păcat. De unde iubire fără un Model, de unde iubire fără un Proiectant? Într-un sistem viciat, iubirea este vulnerabilitate și slăbiciune. De mult ar fi trebuit să dispară. Iată deci cum și iubirea vorbește despre Dumnezeu. Dumnezeu este iubire și locuiește până și în om.

Sugestii finale:

1. Lasă-te purtat de curiozitatea naturii tale, și vei ajunge să-L cauţi astfel pe Dumnezeu!
2. Verifică-ţi autenticitatea credinţei prin gradul de profunzime al căutărilor tale după Dumnezeu!
3. Înlătură povara găsirii lui Dumnezeu prin forţe proprii! Dumnezeu este cale și niciodată destinaţie. Dumnezeu este de nepătruns!
4. Întâlnirea cu Dumnezeu este graduală, contextuală și ţine de voinţa Lui. Cea mai apropiată comunicare cu Dumnezeu se realizează prin teofanie, dar aceasta depinde doar de El. Nimeni nu poate face ceva pentru a ajunge profet. Dumnezeu alege cui să i Se descopere.
5. Bucură-te de parcursul căutării! Miră-te de orice descoperire și, în speranţa cunoașterii mai profunde, urmărește-I pașii!
6. Cunoașterea lui Dumnezeu este condiţionată și transformatoare. Cunoști direct proporţional cu cât trăiești.
7. Scopul cunoașterii lui Dumnezeu nu este să creăm o teorie/știinţă despre El, ci să devenim ceea ce am fost meniţi să fim – fiinţe iubitoare.
8. Cea mai sigură cale a revelaţiei este Sfânta Scriptură. Până și Iisus S-a lăsat verificat de ea!
9. Cea mai fidelă formă a revelaţiei lui Dumnezeu s-a realizat prin întruparea Fiului Său.
10. Întreaga creaţie vorbește despre Dumnezeu, dacă privești cu băgare de seamă la însușirile Lui ce pot fi văzute în natură.
11. Renunţă la pretenţia de a avea tot adevărul despre Dumnezeu! Mai probabil este că nu știi nimic decât că vei ajunge să cunoști totul.
12. Nu te lăsa îngâmfat de caracterul facil al convingerilor finale; interoghează mereu!
13. Doar prin revelaţie putem să-L cunoaștem pe Dumnezeu.
14. Adesea, informaţiile pe care le descoperim despre Dumnezeu pot părea contradictorii sau dialectice. Reprezentând infinitul, Dumnezeu nu Se lasă redus la o singură descriere, iar personalitatea și acţiunile Sale sunt de o magnitudine ce depășește orice încercare de înţelegere umană.
15. Roagă-te, studiază și meditează zilnic!
16. Vorbește cu alţii despre El!
17. Cere sfatul oamenilor cu experienţă!
18. Implică-te în ajutorarea oamenilor cu nevoi: Dumnezeu poate fi găsit în locurile în care Iisus Hristos obișnuia să meargă.
19. Acceptă misterul: multe lucruri nu le vom înţelege niciodată în timpul acestei vieţi.
20. Caută-I însușirile în știinţe!

Sursă: https://semneletimpului.ro/

Note:

[1]„Schimbările majore de paradigmă duc la revoluţii știinţifice, iar ele au loc atunci când paradigma existentă nu mai poate explica sau rezolva în mod satisfăcător anumite anomalii, contradicţii sau probleme observate.”