Căminul este locul unde trebuie să înceapă educaţia copilului.
Aici este prima lui școală în care, avându-i pe părinţi ca instructori, trebuie să înveţe lecţiile menite să-l călăuzească în viaţă – lecţii de respect, ascultare, politeţe, stăpânire de sine. Influenţele educaţiei din cămin sunt o putere hotărâtoare spre bine sau spre rău.[1] La fiecare pas, părinţii au nevoie de o înţelepciune mai mult decât omenească pentru a înţelege cum este cel mai bine să-și educe copiii pentru o viaţă folositoare și fericită aici și pentru o slujire mai înaltă și o bucurie mai mare în viaţa viitoare.[2]
Părinţii să-i privească pe copiii lor ca și când aceștia le-ar fi fost încredinţaţi de Dumnezeu ca să fie educaţi pentru familia de sus.[3] Cei care Îi sunt loiali lui Dumnezeu Îl vor reprezenta în viaţa de cămin. Ei vor privi educaţia copiilor lor ca pe o lucrare sacră, ce le-a fost încredinţată de Cel Preaînalt.[4]
Zâmbiţi, părinţi! Zâmbiţi, profesori!
Unii părinţi, ca și unii profesori, par să uite că ei înșiși au fost cândva copii. Sunt plini de sobrietate, reci și lipsiţi de înţelegere. […] Feţele lor poartă de obicei o expresie solemnă, mustrătoare. Bucuria copilărească sau caracterul năbădăios, activitatea continuă a vieţii tinere nu găsește scuză în ochii lor. Greșeli neînsemnate sunt tratate ca păcate grave. O asemenea disciplină nu este asemănătoare cu cea a lui Hristos. Copiii astfel instruiţi se tem de părinţii sau de profesorii lor, dar nu-i iubesc. Ei nu le mărturisesc experienţele lor copilărești. Unele din cele mai valoroase calităţi ale minţii și inimii sunt îngheţate de moarte, ca o plantă gingașă în faţa vijeliei iernii.
Zâmbiţi, părinţi! Zâmbiţi, profesori! Dacă inima vă este tristă, nu lăsaţi ca faţa să arate aceasta! Voioșia venită dintr-o inimă iubitoare și plină de recunoștinţă să lumineze faţa! Relaxaţi-vă de sub demnitatea voastră de fier, adaptaţi-vă la nevoile copiilor și faceţi-i să vă iubească! Trebuie să le câștigaţi afecţiunea dacă vreţi să imprimaţi în inimile lor adevărul religios.[5] Copiii urăsc întunecimea norilor și a tristeţii. Inimile lor răspund la lumină, la voioșie, la dragoste.[6]
Lecţii din manualul naturii
Pe lângă Biblie, natura este cel mai mare manual al nostru.[7]
Părinţi, pentru creșterea copiilor voștri, studiaţi învăţăturile pe care le-a dat Dumnezeu în natură!
Dacă aţi vrea să cultivaţi o garoafă, un trandafir sau un crin, cum aţi proceda? Întrebaţi-l pe grădinar cum face el să crească așa de frumos fiecare ramură și fiecare frunză, ca să se dezvolte în simetrie și frumuseţe. El vă va spune că nu prin atingeri aspre sau prin eforturi violente, deoarece acestea ar frânge lăstarii delicaţi, ci prin mici atenţii, des repetate. El a umezit pământul și a ferit planta în creștere de vânturile puternice și de arșiţa soarelui și Dumnezeu a făcut-o să înflorească și să crească în mare frumuseţe. În purtarea faţă de copii, urmaţi metoda grădinarului. Prin atingeri delicate, ajutându-i cu iubire, căutaţi să modelaţi caracterele lor după modelul caracterului lui Hristos.[8]
Pentru copilul mic, incapabil încă să înveţe din cărţi sau să se deprindă cu disciplina din sala de clasă, natura se prezintă ca o sursă inepuizabilă de învăţare și încântare. Inima care nu s-a împietrit încă prin contactul cu răul poate recunoaște rapid Prezenţa care străbate întreaga creaţie. Urechea pe care zgomotul lumii nu a surzit-o încă este atentă la Vocea care vorbește prin șoaptele naturii.[9] În loc de a-i înlănţui în cătușele modei, lăsaţi-i să fie liberi ca mieii, să se joace în raza dulce și proaspătă a soarelui! Arătaţi-le arbuștii și florile, iarba plăcută și copacii înfrunziţi și obișnuiţi-i cu formele lor frumoase, variate și delicate! Învăţaţi-i să vadă înţelepciunea și iubirea lui Dumnezeu în lucrurile create de El și, pe măsură ce inimile lor se umplu de bucurie și iubire recunoscătoare, lăsaţi-i să se unească cu păsările în cântările lor de laudă![10]
Lasă-i să aibă fericirea de a simţi că ajută!
Mii de copii nu sunt educaţi aproape deloc în propriile familii. „Prea multă bătaie de cap”, spune mama, „mai bine fac singură totul; așa e prea greu; mă deranjezi.” Nu-și mai amintește oare mama că ea însăși a avut de învăţat puţin câte puţin înainte de a putea fi de ajutor? Este o nedreptate făcută copiilor să refuzi să-i înveţi puţin câte puţin. Ţine-ţi copiii pe lângă tine! Lasă-i să-ţi pună întrebări și răspunde-le cu răbdare! Dă-le ceva de făcut și lasă-i să aibă fericirea de a crede că te ajută! Nu trebuie să-i respingi când încearcă să facă lucrurile potrivite. Dacă fac greșeli, dacă se întâmplă accidente și se sparg lucruri, nu-i certa! Întreaga lor viaţă viitoare depinde de educaţia pe care le-o dai în anii copilăriei. Învaţă-i că toate facultăţile corpului și minţii le-au fost date spre a le folosi și că toate sunt ale Domnului, dedicate slujirii Lui.[11] Învăţaţi-i pe copiii voștri să fie folositori, să poarte răspunderi potrivite vârstei lor, și atunci obiceiul de a munci va deveni pentru ei o a doua natură, iar munca utilă nu li se va părea niciodată o corvoadă.[12]
Simplitate și modestie
Unii părinţi acordă mult timp și atenţie amuzamentului copiilor lor, însă copiii ar trebui să fie obișnuiţi să-și facă de joacă singuri, să-și exerseze propria ingeniozitate și îndemânare. Astfel, ei vor învăţa să fie mulţumiţi cu plăceri foarte simple. Ei ar trebui să fie învăţaţi să reziste micilor lor dezamăgiri și încercări. În loc să le fixaţi atenţia asupra oricărei dureri sau suferinţe neînsemnate, îndreptaţi-le mintea în altă parte, învăţaţi-i să treacă ușor peste micile supărări sau necazuri.[13]
Cei mai plăcuţi sunt acei copii care sunt naturali și nealintaţi. Nu este înţelept să le dai copiilor o atenţie deosebită. Să nu fie încurajată vanitatea, lăudându-le înfăţișarea, cuvintele sau faptele. Nici n-ar trebui să fie îmbrăcaţi într-o manieră costisitoare și bătătoare la ochi. Aceasta încurajează în ei mândrie și trezește invidia în inimile prietenilor lor. Învăţaţi-i pe copii că împodobirea adevărată nu este cea exterioară![14] În multe familii, seminţele vanităţii și ale egoismului sunt semănate în inimile copiilor aproape din pruncie. Micile lor cuvinte și gesturi care le arată isteţimea sunt comentate și lăudate în prezenţa lor și apoi le sunt relatate altora în mod exagerat. Cei mici observă și se umflă de mândrie; ei își permit să întrerupă conversaţiile și devin obraznici și încrezuţi. Lauda și indulgenţa le încurajează vanitatea și încăpăţânarea până când, nu de puţine ori, cel mai mic ajunge să conducă întreaga familie, inclusiv pe tatăl și pe mama lui.[15]
Diferiţi și plini de sensibilitate
Fiecare copil adus pe lume mărește răspunderea părinţilor. […] Firile, tendinţele și trăsăturile lor de caracter trebuie studiate.[16] Nu toţi copiii pot fi trataţi în același fel, căci restricţia ce trebuie pusă asupra unuia ar zdrobi viaţa altuia.[17] Unii părinţi sunt foarte preocupaţi să împlinească nevoile vremelnice ale copiilor lor; ei îi îngrijesc cu blândeţe și devotament atunci când sunt bolnavi și cred că, prin aceasta, și-au îndeplinit datoria. Dar aici ei greșesc. Lucrarea lor de-abia a început. Ei trebuie să aibă în vedere și nevoile sufletești. Este nevoie de pricepere, ca să aplici remediile potrivite pentru a trata un suflet rănit. Copiii trec prin încercări la fel de greu de suportat și la fel de dureroase ca și adulţii.[18]
Fără cuvinte aspre
Când copiii voștri greșesc, nu deveniţi nerăbdători cu ei! Când îi corectaţi, nu vorbiţi aspru și sever! Aceasta îi face confuzi și le este frică să spună adevărul.[19] Niciun prunc, copil sau tânăr n-ar trebui să audă vreun cuvânt nerăbdător de la tata, mama sau alt membru al familiei, deoarece ei primesc impresii foarte de timpuriu în viaţa lor și, ce-i fac părinţii să fie astăzi, aceea vor fi ei mâine și poimâine și răspoimâine. Primele lecţii imprimate asupra unui copil sunt rareori uitate. […] Impresiile făcute asupra inimii la începutul vieţii sunt văzute în anii de mai târziu. Ele pot fi acoperite, dar rareori șterse.[20] Lecţiile pe care le învaţă copilul în primii șapte ani de viaţă au mai mult de-a face cu formarea caracterului decât tot ce învaţă în anii următori.[21]
Profesorii, la școală, vor face ceva pentru a-i educa pe copiii voștri, dar exemplul vostru va face mai mult decât poate fi îndeplinit prin orice alte mijloace. Conversaţiile voastre, felul în care vă conduceţi afacerile, ceea ce vă place și ce nu, toate ajută la modelarea caracterului. Firea binevoitoare, autocontrolul, stăpânirea de sine, curtoazia pe care copilul le vede în voi vor fi lecţii zilnice pentru el.[22] Aveţi grijă să nu fiţi nepoliticoși cu copiii voștri […]. Cereţi ascultare și nu vă îngăduiţi să vorbiţi neglijent cu ei, pentru că manierele și cuvintele voastre sunt manualul lor! Ajutaţi-i cu blândeţe și gingășie în această perioadă din viaţa lor! Razele prezenţei voastre să le lumineze inimile! Fetele și băieţii în creștere sunt foarte sensibili și, prin asprime, le puteţi strica întreaga viaţă. Fiţi atente, mame! Nu certaţi niciodată cu severitate, căci aceasta nu ajută niciodată![23]
Părinţii – copii care au crescut
Fiecare familie trebuie să facă din cămin o biserică, un frumos simbol al bisericii lui Dumnezeu din cer. Dacă părinţii și-ar da seama de responsabilităţile pe care le au faţă de copiii lor, nu i-ar certa și nu s-ar irita în nicio împrejurare.[24] Orice lucru își lasă amprenta asupra minţii lor tinere. Este studiată înfăţișarea, vocea își are influenţa ei, iar comportamentul vă este imitat îndeaproape.[25] Taţii și mamele să-și aducă aminte că ei înșiși nu sunt decât niște copii care au crescut. Deși pe cărarea lor a strălucit o mare lumină și au o experienţă îndelungată, totuși cât de ușor sunt aprinși de invidie, gelozie și bănuieli rele! Din cauza propriilor greșeli și lipsuri, ei ar trebui să înveţe să lucreze blând cu copiii care greșesc.[26] Fiţi exact ceea ce doriţi să fie copiii voștri când vor avea grijă de propriile lor familii! Vorbiţi așa cum aţi vrea să vorbească ei![27] Poate că vă simţiţi necăjiţi uneori deoarece copiii voștri fac exact invers de cum i-aţi învăţat. Dar v-aţi gândit vreodată de câte ori voi acţionaţi contra a ce v-a poruncit Domnul să faceţi?[28]
Nu gesturi întâmplătoare, ci muncă migăloasă
Regula Mântuitorului – „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le și voi la fel!” (Luca 6:31) – ar trebui să fie regula tuturor celor care își asumă răspunderea educaţiei copiilor și a adolescenţilor. Ei sunt membrii mai tineri ai familiei Domnului, moștenitori împreună cu noi ai darului vieţii. Regula lui Hristos ar trebui aplicată cu sfinţenie în dreptul celor mai leneși, mai tineri și mai nepricepuţi copii, și chiar în dreptul celor care greșesc și care sunt răzvrătiţi.[29] Copiii au nevoie de mai mult decât avertizare întâmplătoare, mai mult decât un cuvânt de încurajare. Ei au nevoie de muncă migăloasă, cu rugăciune și atenţie. Inima care este plină de iubire și milă va ajunge la inimile tinerilor care par a fi nepăsători și fără speranţă.[30]
O comoară cât veșnicia
Taţii și mamele ar trebui să-și înveţe pruncul, copilul și tânărul despre iubirea Domnului Iisus. Primul gângurit al copilului să fie despre Hristos.[31] Ferice de părinţii […] a căror blândeţe, dreptate și îndelungă răbdare ilustrează pentru el dragostea, dreptatea și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu și care, învăţându-l pe copil să-i iubească, să se încreadă în ei și să-i asculte, îl învaţă să iubească, să se încreadă în Tatăl din ceruri și să asculte de El. Părinţii care îi dau copilului un astfel de dar l-au înzestrat cu o comoară mai preţioasă decât bogăţia tuturor veacurilor – o comoară care dăinuie cât veșnicia.[32]
Sursă: https://semneletimpului.ro/
Note: