Între 2008 și 2021, 379 de persoane au murit în accidente legate de selfie-uri. Intrat în obișnuinţă prin consumerism și reţele de socializare, acest cult al exhibării face parte dintr-un ciclu nefast al stimulării narcisice, fiind un indicator puternic al dorului nostru după valoare și, implicit, după sens.
Valuta de schimb a acestui nou obicei este popularitatea: vizualizări, aprecieri, urmăritori. Cei care reușesc în acest demers ajung epitomul dorinţelor multora dintre noi. Iar selfie-urile șocante sunt o manieră de a concura pentru un loc în Olimpul celor care gustă savoarea statutului de semizeu. Între timp, ne transformăm pe noi înșine în marfă, confundând reprezentarea cu realitatea, aprecierea cu binele și pofta cu sensul.
Astfel de abordări au devenit populare printre cei care caută să-și orienteze viaţa după idoli în loc de modele. Poate însă un orizont autoreferenţial să producă revitalizarea care se manifestă în vieţile transformate în bine? Poate omul să-și fie propria sursă de satisfacţie și pace interioară, armonie socială și renaștere morală? Răspunsul s-ar putea să fie găsit în vieţile celebrităţilor, care, la rândul lor, au conf licte interioare și insecurităţi. Deși încearcă, nici acestea nu par a-și putea rezolva autoreferenţial frământările existenţiale.
E adevărat că, atunci când te consideri un semizeu, e mult mai greu să cauţi sau să accepţi înţelepciune și soluţii în valorile și sfaturile Celui Preaînalt. Din perspectiva întemeietorului creștinismului însă, a cărui perspectivă este explorată în acest articol, singura cale pentru redobândirea armoniei după care omul tânjește este refacerea legăturii cu Creatorul – o revenire de la „puţurile crăpate” (fântânile secate) la „Izvorul apelor vii” (Ieremia 2:13). Să analizăm mai îndeaproape perspectiva lui Iisus asupra surselor de împlinire și sens în viaţă.
Orizont pentru viaţă
Nesiguranţa și frământările existenţiale erau omniprezente și în Palestina secolului I, în care evreii doreau cu ardoare eliberarea de sub ocupaţia romană. Între speranţă și deziluzie, își aminteau profeţiile restaurării Israelului. Opresiunea jugului roman reaprinsese dorul după împlinirea acestora, dar contrastul dintre cele promise și realitate era puternic. Mulţi evrei se întrebau dacă Dumnezeu nu-Și părăsise poporul sau dacă nu îl pedepsea. Acesta este publicul căruia Iisus venise să îi vorbească despre Împărăţia lui Dumnezeu și despre viaţa veșnică. A făcut-o ţinând cont de contextul lor, dar căutând în același timp să-i eleveze așteptările cu privire la împlinirea profeţiilor despre mântuire, dar și așteptările cu privire la scopul și sensul vieţii.
Între cuvântările lui Iisus care au recalibrat orizontul vieţii prezente și viitoare, emblematică este cea din cadrul Predicii de pe Munte. Aceasta începe cu redefinirea valorilor, dezvăluind precursorii contraintuitivi ai finalităţii cerești fericite.
Pe scurt, în timp ce omul este ispitit constant să se preocupe mai mult de chestiuni pasagere, din perspectiva lui Iisus, viaţa este mai importantă decât accesoriile ei (Matei 6:19-34). Recuperarea principiilor divine ale vieţii cu sens – respect reciproc, egalitate și responsabilitate în drepturi, supunere faţă de lege, iertare, rezistenţă fidelă și principială împotriva relaxării morale, asumarea discursului verificat autentic – face ca viaţa celor pe care Iisus îi atinge cu mesajul Său să capete un sens nou: să dea lumină lumii și gust existenţei (Matei 5:13-16), iar obiectivul acesta are ca scop, prin extensia sa, a-i convinge și pe alţii să participe la misiunea divină de luminare și redobândire a savorii vieţii.
Firul roșu al Fericirilor este trăirea într-o cheie a spiritului: satisfacţia morală, trăirea în comuniune directă cu Dumnezeu, moștenirea Împărăţiei divine și apartenenţa la poporul acelei Împărăţii – toate aparţin unui orizont moral prezent deja în relaţia omului cu Dumnezeu. Cei care răspund și aderă la propunerea lui Iisus sunt fericiţi deja. Ei, cei ce aparţin Împărăţiei, trăiesc în necazul lumii, dar având repere divine – ei se consideră săraci doar din cauza absenţei lui Dumnezeu din viaţa lor, iar cei care suferă în așteptarea intervenţiei Lui rămân blânzi când ar putea să nu o facă, sunt necăjiţi de corupţie și imoralitate, dar îndurători, cu inima pură și promotori ai păcii.
Tabloul sensului vieţii este ilustrat de însăși viaţa lui Iisus. Toţi cei patru evangheliști afirmă ca scopul vieţii Lui a fost slujirea și răscumpărarea celor pierduţi (Matei 20:28; Marcu 10:45; Luca 19:10). Slujirea Lui prezintă amploarea recuperării și restaurării vieţii așa cum o avea El în plan de la început: ridică barierele artificiale din calea binefacerii, vindecă orice boală, alungă demonii, restaurează supremaţia iubirii de Dumnezeu și de aproapele, anulând privilegiile etnice sau religioase, îi susţine și îi ridică pe cei vulnerabili, ostracizaţi și marginalizaţi, îi consolidează moral pe cei care erau abandonaţi sau neglijaţi de sistemele politico-administrative și religioase – inaugurează Împărăţia lui Dumnezeu.
Iisus S-a dăruit oamenilor în întreaga Sa activitate, și nu doar prin moartea Sa.
Viaţa lui Iisus, viaţa noastră
Cu sinceritate și cu cele mai bune intenţii, este posibil ca în vâltoarea vieţii să ajungem să ne întrebăm împreună cu Ioan Botezătorul dacă Iisus și Evanghelia Lui sunt autentice, mai ales când intervenţiile Sale în viaţa noastră nu corespund așteptărilor noastre. Răspunsul pe care Iisus i l-a trimis lui Ioan la această întrebare a sa este grăitor și pentru noi astăzi. Iisus nu i-a răspuns direct la întrebarea atinsă de slăbiciune și îndoială, ci i-a descris viaţa Sa (Luca 7:18-23).
Nu întâmplător, Pavel înţelege că soluţia la îndoielile noastre nu vine din răspunsuri irefutabile la întrebările pe care le avem, ci din emularea gândirii lui Iisus cu privire la slujire. Viaţa noastră se poate ordona dacă este trăită pe baza acelorași principii care L-au animat pe Hristos, rezumate în golirea Sa de Sine pentru a le fi de folos semenilor. Ucenicul lui Hristos este recunoscut pentru că nu trăiește conform spiritului timpului (zeitgeist), ci în virtutea învierii lui Hristos (El a murit pentru ca noi să nu mai trăim pentru noi înșine). Îndatorarea vieţii noastre faţă de viaţa Hristosului răstignit și înviat ne definește orientarea, ne clarifică destinaţia și scopul vieţii, precum și maniera de a le atinge (Romani 12:1,2; Galateni 2:20; Filipeni 3:10).
Învierea vederii
Percepţia este adesea tributară condiţiilor în care trăim, iar percepţia ne deformează concluziile și orizontul. De aceea, ucenicul lui Hristos Îl are pe El în centrul orizontului propriu, întrucât El este autorul credinţei noastre și prin El ni se edifică fiinţa spirituală și ne crește viaţa, atât în calitate, cât și ca influenţă (Evrei 12:2).
Dragostea lui Dumnezeu ne transformă percepţia. Prin păcat, sensibilitatea noastră morală a fost alterată fatal, dar acceptarea jertfei lui Hristos Îi permite Duhului divin o intervenţie numită „naștere din nou”, care prin harul divin ne reașază dimensiunea spirituală pe reperele Împărăţiei lui Dumnezeu.
Dragostea radicală a lui Dumnezeu ne extinde orizontul. Apoi, având o nouă dimensiune a existenţei, cea spirituală, profilul nostru își îmbogăţește natura și, astfel, putem vorbi despre un scop nou, întrucât avem un orizont nou. Acest scop însă nu își are originea în noi. Ca ucenici și beneficiari ai iubirii divine, noi doar o reflectăm. Această reflectare nu este însă una automată. Natura ei implică spiritul nostru și ţine de exerciţiul libertăţii noastre. Așadar, reflectarea spirituală a caracterului divin se realizează prin alegeri conștiente.
Reflectarea divinului
De ce ne cheamă Dumnezeu să-L reflectăm? De ce este lucrul acesta necesar? Pentru că percepţia noastră a fost îngustată de păcat și am pierdut din vedere dimensiunea relaţională a existenţei noastre.
Reflectarea divinului este de fapt recuperarea chipului divin după care a fost creat omul. La căderea în păcat, această asemănare cu Dumnezeu s-a deteriorat și, în loc să manifeste grijă, iubire și preocupare faţă de semeni și de creaţie, prin desprinderea de Dumnezeu omul a rămas singur cu orizontul său alienat de sine, de semeni și de Dumnezeu. Acest întuneric alienator are efectul de a ne hipersensibiliza, de a ne induce frică, rușine și egocentrism.
Când Îl găsim pe Dumnezeu și ne recuperăm legătura cu El, ne recuperăm încrederea în semeni, în virtutea încrederii pe care El ne-a acordat-o. Parabola talanţilor, a fecioarelor și descrierea criteriilor judecăţii finale a tuturor oamenilor implică o cunoaștere aplicată a voii lui Dumnezeu, care autentifică afirmaţiile de credinţă.
Când Îl cunoaștem pe Iisus în mod autentic, viaţa ni se transformă într-o binecuvântare pentru semeni în toate direcţiile, iar Dumnezeu, care inspiră și veghează acest demers, ne catalizează efortul. Finalitatea este că ajungem să-i punem pe ceilalţi mai presus de noi înșine pentru că ceilalţi ajung să fie pentru noi precum Hristos.
Ambasadorii Evangheliei
Aceasta ne actualizează scopul vieţii conform viziunii lui Hristos. Următoarele exemple, asupra cărora m-am oprit și în alte ocazii, mi se par mai mult decât elocvente.
William Carey (1761–1834), părintele misiunilor moderne, de origine britanic. Avea pregătire iniţială de pantofar și, după ce a fost câștigat de cauza misiunii creștine, a plecat în India. Acolo a tradus numeroase scrieri indiene în engleză, a produs mai multe dicţionare și a pus bazele prozei în limbile bengali și marathi. Pe lângă traducerea integrală a Bibliei în șase limbi și parţial în alte 29 de limbi de pe subcontinentul indian, a contribuit semnificativ la abolirea sistemului sati, conform căruia văduva era arsă odată cu cadavrul soţului defunct. Cea mai cunoscută afirmaţie a sa este: „Așteptaţi lucruri mari de la Dumnezeu; încercaţi lucruri mari cu Dumnezeu!”
Gladys Aylward (1902–1970), misionară britanică în China. Iniţial considerată inaptă pentru altceva decât slujirea practică în cantina bisericii din cartier, a ajuns prin mari eforturi proprii în China și a devenit ucenică a misionarei Jeannie Lawson. Acolo, în timpul slujirii sale, câștigă încrederea autorităţilor și e numită inspector însărcinat cu abolirea practicii legării picioarelor fetiţelor. Și-a dedicat viaţa orfanilor din China și Taiwan. Le scria la un moment dat părinţilor săi despre condiţiile în care slujea: „Viaţa este jalnică, moartea – atât de familiară, suferinţa și durerea – atât de comune, și totuși nu aș vrea să fiu nicăieri altundeva. Nu-mi doriţi să ies din aceasta și nu căutaţi în vreun fel să mă scoateţi de aici, pentru că nu mă voi lăsa scoasă cât timp durează această încercare! Aceștia sunt oamenii mei, Dumnezeu mi i-a dat, și voi trăi sau voi muri cu ei pentru El și pentru slava Sa.”
Shahbaz Bhatti (1968–2011), ministru pakistanez pentru minorităţi, martir creștin. Înainte de a fi asasinat, a spus: „Cred în Iisus Hristos, care Și-a dat viaţa pentru noi, și sunt gata să mor pentru o cauză. Trăiesc pentru comunitatea mea… și voi muri ca să-i apăr drepturile.”
Andrew Van der Bijl (1928–2022), misionar olandez. Fiu de fierar, născut într-o familie numeroasă, din părinţi cu dizabilităţi, a avut o copilărie grea; n-a apucat să termine liceul. Pasionat de aventură, s-a înrolat voluntar în armată. A fost rănit în luptă și tratat de surori franciscane. A primit o Biblie, în urma lecturii căreia s-a convertit. Întors acasă, a cultivat fervent spiritul misionar, iar apoi a început să simpatizeze cu creștinii din ţările blocului comunist și să ducă Biblii în aceste ţări. A fondat Open Doors, o organizaţie care oferă ajutor, dezvoltare comunitară și consiliere și care susţine cauza creștinilor pe întregul glob. Astăzi Open Doors operează în 60 de ţări și distribuie 300 000 de Biblii anual. Una dintre afirmaţiile sale cunoscute este: „Biblia este plină de oameni obișnuiţi care au mers în locuri imposibile și au făcut lucruri minunate pur și simplu pentru că au decis să asculte de Dumnezeu.”
Scopul vieţii acestor ucenici a devenit împărtășirea bucuriei vieţii noi în Dumnezeu și susţinerea deplină a vieţii semenilor, în toate aspectele ei. Pentru aceasta au trăit, iar viaţa le-a fost atât de plină, încât frecvent apar cărţi noi despre vieţile și impactul lor în lume. Prin Iisus, Dumnezeu ne-a trezit, ne-a înnoit și ne-a recreat percepţia spirituală pentru a recunoaște valorile și orizontul Spiritului divin – iar noi putem participa alături de El la această misiune dăruindu-ne împreună pentru viaţa lumii.
Sursă: https://semneletimpului.ro/